Despre mine

Sunt născut în Bucureşti la 11 iunie 1978 şi provin dintr-o familie cu cinci copii. Părinţii mei au trecut la Domnul (tata în 1983, mama în 2004). Am fost botezat în Biserica Sf. Mina din Bucureşti (la 18 decembrie 1990, Sf. Prooroc Daniil Sihastrul), de Părintele Alexandru Leu, prin strădania naşei mele Maria Margareta (trecută la Domnul în 1998, în urma unei întâmplări tragice).

Alexandru Valentin Crăciun

Alexandru Valentin Crăciun

Am absolvit Liceul Spiru Haret din Bucureşti (la vremea aceea ascultam muzică rock), apoi Facultatea de Filosofie. Am debutat în revista Lumea Credinţei (2007) cu un articol despre pictura Părintelui Arsenie Boca (descoperirea celebrei fresce a lui Iisus în Zeghe). De atunci, tot încerc să mă las de scris, şi nu reuşesc…

Din 2001 lucrez la Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic din Bucureşti, unde sunt referent. În prezent sunt masterand la Facultatea de Teologie din Bucureşti. Îmi place (mult) Wagner, muzica tradiţională românească şi universală, dar şi muzica românească de până în anii 90. Romanul meu preferat: 1984 de George Orwell (Mihnea Gafiţa, Polirom, 2002). În comparaţie cu ceea ce se întâmplă acolo, lumea de astăzi (cu toate relele ei) îmi pare (încă) suportabilă… În materie de scriitură, maestrul meu e Emil Cioran.

Mi-ar fi plăcut să devin monah, dar sunt mult prea leneş şi probabil prea frivol. Sunt de părere că trăim vremurile din urmă, dar în fond, despre asta e vorba în Creştinism. Deviza mea este: să salvăm ce se mai poate salva (adică foarte puţin, dar poate esenţialul). Cine vrea să ştie mai mult, să citească ceea ce scriu…

Alexandru Valentin CRĂCIUN

108 thoughts on “Despre mine”

  1. minodora said:

    as dori sa mai aduc completare la cartea despre par. Stefan (bis. Ceaus Radu), daca nu e prea tarziu. La un eventual raspuns afirmativ, as dori o adresa de mail, nu aceasta (voi da si explicatia acestei cereri)

  2. Draga prietene, pregatesc pentru luna noiembrie un material dedicat PARINTELUI ARSENIE BOCA. Daca iti face placere, si vrei sa-mi dai ce ai scris, pe langa restul materialelor le voi publica cu placere !! Pot sa-ti spun ca fac parte din FUNDATIA CRESTINA ARSENIE BOCA. Telefonul meu este 0722.125.935,0749.125.935 si ma numesc Dorin Mihalache .

    • Sigur, acum sunt un pic ‘prin trecere’ in Bucuresti, dar in principiu sunt de acord cu orice forma de ‘colaborare’. As avea ceva materiale, dintre care unul e in curs de realizare. Sper sa ne intalnim atunci cad voi trece pe la Fundatie, am luat deja legatura cu d-na Maria Axente. Pe curand! (Si felicitari pentru revista, o cunosc si o apreciez).

  3. Liliana Luca said:

    V-as ruga mult, de se poate, sa ma ajutati sa intru in posesia albumului cu picturile de la Biserica Draganescu al parintelui Arsenie Boca. Ma multumesc cu un indiciu, orice, sa il pot gasi.
    Va sunt recunoscatoare anticipat si felicitari pt ceea ce faceti!
    Doamne-ajuta!

    • Singurul lucru cu care v-as putea ajuta e dvd-ul cu pictura de la Draganescu, pe care il posed, si dupa care v-as putea face o copie… Asta in cazul in care va convine! Albumul a disparut de demult de pe piata, nici Parintele Lucian de la Draganescu nu il mai are. Partea proasta e ca nu se mai doreste reeditarea lui (se pare ca actualul Prea-Fericit nu agreeaza pictura de la Draganescu). Asa ca, rog sa ma anuntati daca va pot fi de folos. Pana atunci, cele bune! V. A.

      • Liliana Luca said:

        Am omis sa raspund la mesajul dvs, insa sper sa il gasiti mai jos.
        Va multumesc inca o data pt sprijin.

    • Buna ziua,
      Daca va mai intereseaza albumul de pictura dati-mi un e-mail.

      • Doamne Ajuta
        as dori si eu albumul tot daca cineva e dispus sa mi l dea si acel dvd sa vad cat de buna este calitatea…au am nevoie de tota pictura de la Draganescu pt ca le folosesc la capitole cu religie…am terminat doar 2 momentan….cine vrea sa vb id ul meu este cristi_mail_2010

        aici sunt link urile la primul capitol care e verificat de duhovnicul meu si i am dat drumu:

        asta e link la partea 1 si e si 2 3 si 4 la lateral ….le aveti acolo…e impartit in 4 parti mici ca mi cerea sa fie mai mic de 10 min partea…Doamne Ajuta !

      • Doamne Ajuta
        as dori si eu albumul daca cineva e dispus sa mi-l dea si acel DVD am nevoie de tota pictura de la Draganescu pt ca le folosesc in pictura, sunt pictor iconograf, las un e-mail movghev@yahoo.com, va multumesc mult!

      • Pr.Alexandru said:

        Draga Claudia, daca nu e prea tarziu, ma intereseaza si pe mine albumul. M-as bucura foarte mult daca mi l-ai putea trimite sau daca mi-ai spune unde il gasesc.

  4. Am dat intamplator peste blogul tau.Voi reveni de fiecare cu placere.
    Te invit sa vizitezi http://www.marist.ro, unde cu siguranta vei intalni materiale interesante.
    Doamne ajuta!

  5. Va rog mult, daca se poate, sa-mi spuneti pe mail locul unde este inmormantat parintele Stefan.
    Mi-a fost duhovnic in perioada 1996-1998; de mai multa vreme imi tot ziceam sa ajung sa-l vad, iar de curand am aflat ca nu mai este fizic printre noi.
    As vrea sa-i duc o floare si o lumanare la mormant, ca mica expresie a recunostiintei pe care i-o port si a faptului ca in sufletul meu are un loc aparte.
    Multumesc frumos!

  6. Liliana Luca said:

    Va multumesc pt oferta. Raspunsul meu este ‘da, doresc acea copie, de se poate’.
    Imi pare rau sa constat ca nu exista concurs din partea prea-fericitului, multe au ramas fara solutii in acesti ultimi ani.
    Va rog sa imi transmiteti cum as putea sa va contactez direct, pt a perfecta ‘transferul’ dvd-ului pt care o sa va pomenesc. Aveti si adresa mea de mail pt a stabili detaliile.
    Inca o data va multumesc si Domnul sa va aiba in paza!
    Doamne-ajuta!

    • Ma bucur ca va pot ajuta, o sa va raspund detaliat pe mail… Doamne ajuta!

      • Liliana Luca said:

        Multumesc mult pt acel material, este inaltatoare opera lui Arsenie Boca, mi-a transmis atata emotie si nu o sa uit expresia fetitei mele, cu capsorul pe umarul meu, urmarind privirea atat de vie a lui Iisus: „Mami, uite-l pe Doamne-Doamne, plange pt ca nu suntem cuminti!”
        Sa nu renunti niciodata la calea asta, faci atata bine si ti se vede bunatatea din suflet! Ii multumesc Domnului ca ni te-a scos in cale si sper sa ne mai intalnim, pt un sfat, o vorba buna..

  7. liliana morariu said:

    As dori tare mult sa intru si eu in posesia dvd-ului cu pictura de la Draganescu. Va multumesc anticipat
    Liliana Morariu, Tg.Mures

  8. Eugen Amariei said:

    Draga Domnule Craciun,
    sunt placut impresionat de blogul dumneavoastra – in avalansa zilnica de stiri apocalitice gasesc un echilibru spiritual doar in Dumnezeu, in zambetul copiilor si in oameni ca Dumneavoastra care pot rezista spiritului actual de autodistrugere!
    Va doresc sa aveti parte multi ani de sanatatea trupului si lumina spirutului daruit de cel ce ne-a dat viata ! Drum bun, drum lung, drum luminos !, cu respect
    eugen ratzing amariei

    • Sunt coplesit de cuvintele dumneavoastra, pe care nu le merit, dar inca nu mi-am pierdut speranta! Aveti dreptate cu spiritul de autodistrugere, ne caracterizeaza nu doar pe noi, ci si intreaga planeta, as spune. Vreau sa cred ca o sa tinem legatura! Cele bune…

  9. Doamne ajuta!

    Cineva a gasit agenda d-voastra (asa pare) in Sf Munte zilele trecute, si m-a sunat pt ca era si nr meu de telefon in ea. Imi puteti scrie pe mail ca sa va dau nr de telefon al acelui domn.

  10. iancugelucristian said:

    Ca si d-vs. sunt fascinat de Parintele Arsenie Boca (cu deosebirea ca eu sunt doar un om cu putina cunoastere religioasa)si de aceea sunt avid dupa noi informatii. Va rog daca aveti timp sa-mi trimiteti un link sau un fisier cu noutati si sa-mi spuneti de ce nu exista vointa concreta de sanctificare a Parintelui.
    Multumesc

    Doamne ajuta!

    • Eu te asigur ca nu e nici o deosebire intre noi, cata vreme il pretuim pe Parintele… Pe acest blog gasesti cateva informatii despre Parintele , insa ca sfat iti recomand sa te inscrii in mail-listul celor de la Fundatia Arsenie Boca din Bucuresti, care trimit regulat mesaje celor interesati, si in plus organizeaza tot felul de chestii simpatice. http://www.fundatiaarsenieboca.ro/ Cat despre vointa de a-l sanctifica, daca ai citit finaul interviului meu, ai inteles: pana la urma, tot se va face. Iti multumesc de mesaj. Te mai astept…

  11. Ce parere aveti despre Eminescu si „Luceafarul”?
    dupa raspuns o sa va zic mai departe.

  12. Buna,
    Problema e ca Eminescu daca nu ma gresesc facea parte din valul iluministilor. Cu totii stim cines iluministii si cui se inchinau si se inchina in continuare lui – Lucifer (Luceafarul). Si il slaveau si slavesc in tot ce se poate sub diferite forme… Ceia ce cred eu de „Luceafarul” – este o alta inchinaciune diavolului ascunsa sub forma de poiem si impinsa lumii care n-are idee despre ce se vorbeste acolo cu adevarat, pentru ai ponegri sufletele fara stiinta. Noi am inghitit pilula ca un extraordinar poiem, insa cu adevarat e altceva.
    Multumesc.

  13. iancugelucristian said:

    Am citit interviul dvs. si am apreciat munca neobosita pusa in slujba dobandirii de noi dovezi despre viata extraordinara a Parintele Arsenie. Cred ca ati avut un sentiment senzational cand ati vazut foaia matricola a Parintelui.Eu nu ma pricep la picturi sau moduri de a picta dar nu pot sa nu observ forma bazei spancenelor la pictura Parintelui.Cred ca aveti dreptate.
    Doamne ajuta!

  14. Raluca Maria said:

    „<>. Aceste cuvinte de indemn rostite de catre Sfantul Luca al Crimeei s-au implinit pilduitor in propria sa viata. Chirurg, savant si deopotriva arhiereu al Bisericii lui Hristos, Sfantul Luca si-a savarsit lucrarea in vremurile de cumplita prigonire ateista din Rusia”. (din prefata romaneasca a cartii „PUTEREA INIMII”,a Sf Luca al Crimeei).

    11 iunie…nu-i doar o simpla data istorica, ajunsa nume de strada, ci o zi de la Domnul in care praznuim sfinti,cum e si Sf Luca si..constat ca si o zi aniversara pt unii oameni, dragi mie.

    Il rog si eu sa-ti fie ocrotitor si ca rugaciunile lui sa-ti fie prilej de bucurie si ajutor in nesfarsitul drum al desavarsirii, la care ne cheama pe toti Insusi Domnul !

    R.

    P.S. Maine la ora 19, la Bisericuta de la Spit. Parhon, unde are o particica din Sf Moaste, i se face o slujba de Priveghere + Sf Liturghie, apoi o micuta agapa, pana pe la 1-2 noaptea. E si motivul pt care am scris de azi.

    Lasa postat, te rog, numai daca/ce consideri.

  15. Raluca Maria said:

    „Lucrarea omului trebuie sa fie ca un diamant – sa straluceasca oricum ai intoarce-o”

    acestea-s cuvintele care -nu stiu de ce- lipsesc din inceputul postarii anterioare.

  16. Lucian said:

    Cum vă pot contacta cu privire la Anneliese Michel? Am citit articolul și vă felicit pentru complexitatea sa și pentru dăruirea cu care l-ați scris. Mă interesează cazul în vederea scrierii unui articol (serios) la Wikipedia, enciclopedia liberă. Am încercat o documentare online, însă sursele în cele mai multe dintre cazuri nu sunt „de încredere”; bibliografia care stă la baza articolului dvs. pare a fi una puternică. Vă rog să mă ajutați, dacă puteți.

  17. Marian said:

    Buna,
    De curand am dat de blogul acesta si din intamplare cautand pe net despre parintele Arsenie Boca, pana acum din ceea ce am citit ma bucurat mult. Am vazut ca ai un dvd cu pozele de la Draganescu si daca nu cer prea mult as vrea si eu o copie. Din cate imi aduc aminte la un moment dat, acum cativa ani, era si un site unde erau toate picturile de la Draganescu foarte frumos aranjate, dar nu reusesc sa mai gasesc acel site.

    Multumesc

  18. Pr.Ioan-Gheorghe Teugea said:

    Te rog frumos sa treci pe la mine, la biserica

  19. D-le Craciun
    Va rog sa-mi transmiteti pretul unui dvd despre pictura bisericii Draganescu si daca puteti sa-mi trimiteti si mie unul (atunci cand sunteti liber).
    Multumesc
    Iancu Cristian

  20. Buna ziua
    M-ar interesa dvd-ul cu biserica Draganescu si nu stiu cat costa si daca aveti timp sa mi-l trimiteti.
    Multumesc
    Iancu Cristian
    str. Primaverii, nr. 2A; Bl. D1, Ap. 7
    Loc. Plopeni, Jud. Prahova

  21. Buna ziua,
    Am citit articolul d-voastra ,despre Parintele Arsenie Boca ,referindu-ma la picturi,la toate invatamintele (am fost de foarte multe ori la mormant)este inaltator,unic,tulburator,cuvintele sunt de prisos.Dar,as dori sa va spun ca Parintele spunea ca:,,Biserica Catolica este aproape fara gresala” si mai spunea ca:Numai sila unei prigoane peste tot pamantul impotriva crestinilor ii va hotari sa lase la o parte orice vrajba confesionala si sa fie una,cum au fost la inceput.Nu vor scapa de sub tavalugul urgiilor istoriei pana nu vor veni si la mintea aceea sa asculte si sa implineasca , macar la sfarsit,rugamintea cea mai de pe urma a Mantuitorului in lume.Poate ca in vremile acelea abia vor mai fi crestini,dar oricati vor ramane aceia trebuie sa treaca peste ceea ce ar fi foarte bine sa treaca crestinatatea vremii noastre si sa fie una.Primejdia comuna s-a aratat in lume,unirea crestinatatii intarzie Doamne,pana cand? .Intre catolici si ortodocsi deosebirile nu sunt esentiale.” Biserica catolica nu este o institutie.V-as intreba ce este atunci biserica ortodoxa? Am fost la Sambata cand s-a sfiintit troita Parintelui Arsenie Boca.Am intrat sa cumpar cate ceva sfant,(este o manastire,nu?),stiti ce faceau :cleveteau (pai barfa ,cleveteala,etc.)sunt pacate de moarte-noi ne spovedim pentru asta)cei doi sau trei trebuiau sa primeasca enoriasii,turistii, sa le vorbeasca despre acele obiecte expuse.Massillon spunea ca omul nu valoreaza nimic in ochii lui Dumnezeu daca nu este ceea ce trebuie sa fie.
    Ar fi multe de spus.O intrebare :unde as putea sa gasesc dvd-ul cu pictura de la Draganescu?

  22. Georgeta Georgiou said:

    Buna Ziua.

    Am gasit articolele dv. cautand sa-l contactez pe parintele Buga Ioan. Eu locuiesc la Atena si am intrebat la Facultatea de Teologie, pentru ca mi s-a spus ca ar preda acolo.Desi numele sau a fost cunoscut unor angajati de acolo, nu au stiut unde s-ar putea afla. Va rog daca puteti sa ma ajutati.

    Va multumesc mult,
    Telefon la Atena: 6979260667

  23. GRIGORE-TOMA S. said:

    ESTI BUN DAR RAU DOCUMENTAT ARSENIE BOCA NU A SPUS NICICAND ASEMENEA CUVINTE DESPRE LEGIONARI PT CA SPUSE LUI SUNT NASCUTE DE DUSMANII NEAMULUI FIIND PUSE PE SEAMA PARINTELUI. CA SA DEMONSTREZ AFIRMATIA SPUN URMATOARELE: SUNT CARTI ATRIBUITE LUI ARSENIE BOCA DAR ELE NU SUNT SCRISE DE EL EX: PRAVILA ALBA. ARSENIE ESTE SFANT. DACA AR FI FACUT AFIRMATIA GANDESTE-TE CA MINTE. LEGIONARII SUNT SI ASTAZI. CREDE-MA, SUNTEM MULTI DAR RASPANDITI. SI IN ULTIMUL RAND IN INCHISORI AU MURIT PT NEAM SI S-AU CURATIT DE PACATE CINE? LEGIONARII, VEZI CINE TINE LUMINA IN INTUNERIC ? LEGIONARI: PARVU, PAPACIOC, FAGETEANU etc. ASTEPT SCHIMBAREA… UN FRATE TEOLOG DIN TEMPLUL ARDEALULUI „CLUJ”

    • Frate intru teologie, in primul rand iti multumesc de mesaj, dar afla ca, din pacate, declaratia luata in arestul din Fagaras (1948) este olografa, adica scrisa de manutza Parintelui. Si nu pare ca l-ar fi torturat careva (desi nu-i exclus!). E o sentinta trista, intr-adevar, si merita sa fie cunoscuta in intregime. Eu am citat numai pasajul care viza Legiunea, si poate am gresit. Parintele justifica mai inainte, in aceeasi declaratie, cum a ajuns la aceasta ‘concluzie’. Tinem legatura si daca esti prin Bucuresti poate stam si de vorba. Cele bune!

  24. scuze greselile, eu am dictat raspunsul fratelui meu el este legionar eu in curs de devenire si peste toate nu ma pricep la computer. somesan grigore student la istorie si teologie in bucuresti

  25. gresesti arsenie nu a spus asa ceva, legionarii au murit pentru neam, sunt lumini astazi (parvu, papacioc) daca el ar fi spus asa ceva ar fi mintit, legionarii dainuiesc si astazi, unii chiar sfinti (gafencu)

  26. Astazi am primit dvd-ul si de-abia astept sa-l vizionez.
    Multumesc si Dumnezeu sa va binecuvanteze!
    Iancu Cristian

  27. Buna Ziua!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper – un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
    Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
    Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

    http://www.radiowhisper.com
    Multumesc,
    Cu stimă Vlad!

  28. ortodoxiacaleaceadreapta said:

    Îţi trimit acest comentariu ca răspuns la întrebarea ta vis-a-vis de documentarul intitulat ”Beyond Torture – The gulag of Piteşti.” Am căutat pe net şi uite ce-am găsit: http://www.librarie.net/filme/106732/Beyond-Torture-The-Gulag-Pitesti-DVD-35-minute-minute-interviuri-
    Dvd-ul îl au în stoc.
    Dumnezeu să-ţi ajute să faci lucruri de folos!

  29. Valentin said:

    Buna ! Am o mare rugaminte…daca m-ai putea ajuta….as dori slujba Sfantului Sfintit Mucenic Valentin….tin tare mult sa pot face rost in format pdf.!
    astept mail de la dumneavoastra!!! Multumesc anticipat!

  30. Am o mare rugaminte la dvs;Puteti sa-mi trimiteti pe adresamea de e`mail–getasart@yahoo.com – poze cu pr.Arsenie Boca?;L-am descoperit de putin timp,dar sunt fascinata; si doresc sa-i lucrez portretul;
    Multumesc
    Doamne ajuta!
    Geta

    • Va raspund eu , am intrat pe blog aici pentru prima data astazi si am citit „pe diagonala” , adica in fuga, unele comentarii sau intrebari.
      De cand am aflat despre Parintele Arsenie, „Sfantul Ardealului” , cum este supranumit pe drept cuvant (am aflat de curand ca s-ar pune din nou , mult mai serios in discutia Sf Sinod, canonizarea Printelui , Doamne ajta!), il privesc ca si pe duhovnicul meu ceresc.
      Poti accesa pe Google.ro fotografii cu parintele , sunt chiar site-uri dedicate pozelor cu dansul.
      Apoi le salvezi in fisiere si le printezi ca sapoti picta, m-ai ambitionat sa fac acest lucru si eu, am un pic de talent la desenat , mostenire de la unchiul meu, Dumnezeu sa il ierte!
      Dar , daca doresti, iti trimit eu pozele, le am in calculator, scrie-mi daca esti de acord , adresa mea de e-mail : cristina.anca@yahoo.com

      Ia uite! m-am uitat la adresa ta cu atentie si….te-am recunoscut!!!de pe Crestinortodox.ro
      Doamne ajuta!

  31. Va multumesc mult; am primit mesajul;
    Doamne ajuta!
    Geta

  32. Eduard said:

    Buna ziua, am gasit un film, face cumva parte din DVD-ul cu pictura de la Draganescu? Daca nu, as vrea si eu DVD-ul.

  33. Alexandra said:

    Buna Alexandru..vroiam sa te felicit pentru acest blog..Cred ca toti cei care poposesc aici pentru o clipa doar sau mai mult..incearca sa-si intareasca credinta in Dumnezeu. Parintele Arsenie Boca este un exemplu viu de credinta in Dumnezeu si mai cred ca este un exemplu viu pentru noi toti cei pacatosi de a ne indrepta intru credinta . Sa nu il adoram pe parintele si sa devenim fani ai lui…ca s-ar putea si asta sa fie o amagire si o ispitire a potrivnicului…sa incercam sa vedem in Parintele gradul mare de credinta si iubirea lui Dumnezeu pentru poporul nostru roman. Sa incercam sa il luam drept exemplu viu de viata crestineasca si Dumnezeu sa ne ajute sa fim macar…macar putin din ce a fost acest Sfant. Doamne ajuta ! Si daca sunt de acord..sa incercam sa salvam ce a mai ramas…

  34. Alexandra said:

    Iar referitor la problema legionara…cei nelamuriti se pot lamuri citind cu atentie..
    Recunosc si pe mine aceasta problema mi-a dat ceva ganduri..desarte…nu stiam ce sa cred despre aceasta poveste cu parintele daca a fost sau nu legionar. M-am lamurit citind cartea „Parintele Arsenie Boca in atentia politiei politice din Romania”. editura Partener, pret 7 lei. V-o recomand cu caldura, acolo dupa cum ai scris si tu apar la sfrsitul carti editate declaratiile date de catre Parintele Arsenie Boca pe cand se afla in arest. Sunt mai mult decat edificatoare…si va lamuresc pe toti cei ce sunteti in cautarea adevarului. Restul e doar amagire…cititi cartea si Doamne ajuta !

  35. iancugelucristian said:

    Am fost prin Bucuresti cu gandul de a merge la Pariarhie dar din greseala am ajuns in alta parte la Biserica Buna Vestire, Sf. Anton Curtea Veche – unde am vazut icoana Sf. Parascheva pictata de Pr. Arsenie Boca. Stiam de la dvs. asa ca m-am bucurat tare mult. Stiu ca ati descoperit-o dvs. si pentru asta va multumesc. Doamne ajuta!

  36. Sa va ajute Dumnezeu!

  37. mihaela popa said:

    Buna seara domnule Alexandru Valentin,
    Va stimez mult si apreciez eforturile dumneavoastra de a-l descoperi pe Parintele Arsenie Boca.
    Ca si atatia alti credinciosi, am incercat sa ajung prin cat mai multe locuri pe unde a trecut Parintele, sa fiu aproape de operele dansului, sa simt vibratia inaltatoare care emana din creatiile sale. Pe Parintele Arsenie Boca, mentor spiritual al atator oameni, trebuie sa-l cinstim! Si dumneavoastra o faceti foarte bine, popularizandu-i picturile si scriind despre dansul! Si atatia altii care il iubesc pe Arsenie Boca o fac foarte bine, citind despre dansul, scriind despre persoana sa, editand carti despre dansul si atatea altele. Dar mai trebuie sa facem ceva!Trebuie sa pastram ceea ce Parintele ne-a lasat, pentru ca si acest lucru arata pretuirea pe care i-o purtam. Si aici am a ma plange! Gradina de la Manastirea Sambata este locul in care Parintele si-a petrecut multe ore. Cred ca i-a fost foarte draga, pentru ca i-a dat personalitate, realizand lucrari deosebite:masa cu blatul din piatra adusa de pe Valea Sambetei, vase din piatra, troita montata pe locul unde probabil dansul a avut viziunea icoanei Mantuitorului deasupra „Ferestrei Mari” si altele. Din pacate timpul, indiferenta si uneori mana omului si-au pus amprenta pe aceste opere de arta. Masa sta sa cada si are picioarele varuite, troita are gardul rupt si vopsit intr-un verde-albastrui care nu cadreaza cu gusturile lui Arsenie Boca, vasele din piatra sunt ciobite si lasate in paragina, si ar mai fi…Ma doare sufletul pentru ca nu stim sa pretuim ceea ce avem si consider ca as gresi enorm fata de memoria Parintelui Arsenie Boca sa nu fac cunoscute aceste lucruri unei persoane care are o profunda veneratie fata de dansul si care stie mai bine decat mine cum sa actioneze pentru a indrepta un rau corijabil. Va multumesc pentru atentia acordata si sper ca nu am gresit luand o timida atitudine fata de o stare de fapt care trebuie indreptata.
    Cu stima, Mihaela Popa.

    • Multumesc de comentariu, tot ce pot sa va promit e ca voi incerca sa sesizez niste persoane asupra acestor lucruri pe care mi le semnalati. Prea avem o evlavie de suprafata si nu stim sa punem in valoare si sa respectam cu adevarat mostenirea Parintelui….

  38. mihaela popa said:

    Buna seara donule Alexandru Valentin,
    Multumesc si eu pentru atitudinea adoptata. Daca va intereseaza, pot sa va trimit cateva poze realizate anul acesta, in luna mai, dar am nevoie de o adresa de mail. Cu stima, Mihaela Popa

  39. VINE CRACIUNUL FACETI UN BINE PENTRU SUFLETUL DV:
    LACRIMI DE MAMA! Doamne ajuta ziua sunt Vicol Maria din Barlad str vasile parvan nr 4 bl Q2 et 2 ap 49 sunt mama a doi copi baiatul calugar iar fata eleva la liceu din localitate in clasa 11a sene1 si ajutan -do pe ea pot si eu sa sa imi ramana bani pt tratament bani de liceu nu sa inclus asa cai forte greu si pt ea sii cresc singura de 14 ani in prezent am opensie de 515 roni si sunt forte bolnava sufar de mai multe boli dar asta care o am acum e crunta, am Cancer mamar primar maglingstadiu 3 in metastaza si nu ma pot trata coresounzator deorece chinoterapie nu pot face trebuie sa ma tratez si alimentez natural dar e greu caci in afara de tratament si hrana mai sunt datorile pt 2 persoane eu varog daca maputeti ajuta va trimt acte doveditoare si numerle de cont al meu in euro si al fetei in lei cu respect Maria DATI VAROG DIN SUFLET UM RASPUNS FACE MULT PENTRU CEL IN SUFERINTA: TELFON )0742149830

    Contul de la BRD in format IBAN este RO41BRDE380SV21829383800 pe numele fetei ZANET OANA MONALISA sau prin wusten unnion ;

  40. ionescu mirela said:

    DOMNULE ALEXANDRU NU RENUNTA SA SCRII.
    AU RAMAS ATIT DE PUTINI CARE AU HAR SA SCRIE,DOAR ASA POTI SALVA CITE CEVA DIN CE A RAMAS.

  41. iancugelucristian said:

  42. chiar de nu vei afla raspunsurile pe care le cauti, nadajduiesc ca macar sa iti trezesc intrebari pe care nu ti le-ai pus vreodata

    • filip trandafir said:

      Domnule Alexandru Valentin,
      in legatura cu romanul 1984,Vasile Voiculescu avant la lettre a scris ” Lobocoagularea prefontala”.Cred ca se poate spune , daca asta mai conteaza, ca paternitatea intuitei totalitarimului mondial care precede eshatonul este romaneasca.Vasile Voiculescu in poezia ” Calatorie spre locul inimii” care este si titlul unui volum de poezie, prescrie si reteta de supravietuire duhovniceasca la asemenea urgii.

      • filip trandafir said:

        scuze vin cu erata, prefrontal in loc de prefontal si totalitarism

  43. iancugelucristian said:

    D-le Craciun am mai aflat, citind pe internet (se pare dupa spusele unui informator de securitate), ca Pr. Arsenie ar fi pictat sau lucrat si la Biserica Boteanu-Ienii .Vazand fotografiile icoanelor de la iconostas (lucrate in tehnica metaloplastie) cred ca mai degraba asta a lucrat. E o parere de neprofesionist, superficiala si fara a fi mers la fata locului. Daca stiti mai multe lucruri va rog sa-mi spuneti. Multumesc.

  44. Buna ziua! As vrea sa luam cumva legatura..Eu lucrez acum la o carte despre Parintele Arsenie Boca si mi se pare interesant articolul scris de dvs, articol pe care as vrea sa l public in aceasta carte, in ideea ca nu toata lumea are acces la internet…Cartea la care lucrez contine o marturie interviu a PS Daniil, imne cantari dedicate Parintelui si o sectiune de invataturi de folos familiei, articolul dvs ar completa admirabil volumul….Adresa mea de mail ca si date despre activitatea mea gasiti la http://www.edituracristimpuri.ro, in sectiunea CONTACT
    Cu consideratie! Serban Cristian

    • filip trandafir said:

      in legatura cu vremurile din urma,pentru primii crestini,”antiohieni”,iminenta sfarsitului lumii, era un mod de a fi.O data cu CINZECIMEA, se instaureaza sfarsitul veacurilor.Stand by-ul crestinului autentic ,este ceea ce se proclama mai mult sau mai putin constient in Crez.;Astept invierea mortilor si viata veacului ce va sa vina…

  45. Doamne-ajuta, Alexandru !
    Am cautat despre tine penttru ca tocmai am vazut o scena dintr-un film mai vechi, care se leaga extraordinar cu ceea ce ai descoperit tu despre pictura parintelui Arsenie. As vrea sa discutam pe e-mail, daca se poate, pentru ca citindu-ti randurile de prezentare de mai sus, m-a izbit o coincidenta in urma careia nu pot sa gandesc decat ca Domnul m-a indemnat sa te caut pe internet. Astept un scurt mesaj pe e-mail si iti multumesc.

  46. preot adam ionel said:

    Draga frate intru Hristos Domnul il iubesc pe parintele Buga Ioan .Predic de ani de zile din cartile sale.Doresc din tot sufletul sa ii sarut mana .Ajuta-ma si indruma -ma spre el -un telefon ,o adresa de mail ,te rog!!!!!

  47. preot adam ionel said:

    Multumesc frumos !!!!

  48. Cecilia Enache said:

    Draga Valentin,
    Dand un „Search” pe Google dupa cuvantul „Iasenetki”, blogul tau a aparut pe locul al doilea ca si relevanta si am intrat sa citesc ce ai postat despre Sfantul Luca al Crimeii.
    Numele meu este Cecilia Enache, sunt preoteasa si in prezent ma documentez pentru un proiect ce il are in centru pe acest mare sfant si geniu ortodox. Fac parte din comunitatea Bisericii Serban Voda, din Bucuresti, biserica ce a primit anul acesta, de la Preasfintitul Augustin de Novgorod, o particica din moastele Sfantului Luca. Asemenea odor ne obliga si ne responsabilizeaza enorm, asa incat, pe langa munca de a face o racla potrivita si a aseza sfintele moaste cat mai repede spre inchinare, ne-am angajat sa promovam in toata capitala cultul Sfantului Luca. In acest sens, in apropierea datei de 11 Iunie, cand este praznuit sfantul, vom organiza o serie de manifestari si actiuni inchinate sfantului. In acest sens doresc sa te invit la biserica noastra pentru o discutie legata de aceste evenimente.
    Cu multumiri,
    Cecilia Enache

  49. Doamne-ajuta. Rogu-va, dati-mi un e-mail pe lg.mihail@yahoo.com

    Doresc sa discutam cate ceva despre persoana parintelui Arsenie Boca, eu avand cateva intrebari si nelamuriri. Sunt incredintat ca ati studiat mai mult subiectul – eu inca nu am avut ocazia -, iar inainte sa ma apuc as dori sa clarific niste aspecte. V-am citit articolul cu pictura de la Draganescu dar am considerat neadecvat sa intreb acolo. M-am gandit la E-mail. Asa ca va rog, binevoiti si contactati-ma, ori dati-mi o adresa de E-mail si va voi contacta eu.

    Pace si un post binecuvantat va doresc!

  50. iancugelucristian said:

  51. Ionut Scorteanu said:

    Buna Valentin,
    Sunt interesat de Metocul manastirii Prislop si pr Aresnie Boca mai precis prahovean fiind, as dorii foarte mult sa vizitez acest loc dar adresa se pare ca este de negasit sau tabu.daca ma poti ajuta las mai jos adresa mea de email!
    Multumesc anticipat, cu respect Ionut

  52. Rick George said:

    I’m a researcher for a production company in Hollywood, CA. There are some images on your blog (of Anneliese Michel’s exorcism, etc.) that we’d love to use for an upcoming show…but we need the true source of the images. Would you happen to have this info? If so, please email me with any info you have. Thanks in advance for any help you can provide! ~ Rick

  53. Va rog mult de tot sa ma ajutati cu locatia metocului Manastirii Prislop din Sinaia! Eu am incercat sa trimit oamenii la parintele Arsenie Boca prin acest articol: http://turnuldesomn.wordpress.com/2009/04/29/manastirea-prislop-o-poarta-deschisa-spre-rai/
    Acum am nevoie de ajutor pentru a ajunge acolo unde si-a petrecut parintele ultimii ani inainte de a se ridica le cer.
    Cu respect, Alin

  54. Daniela said:

    imi place foarte mult blog-ul. l-am gasit cautand lucruri noi despre pr Arsenie Boca, ma bucur ca am ajuns aici. In plus, articolul despre Gala Verdi Wagner a fost cireasa de pe tort. Sunt o mare iubitoare de opera si colind prin teatre de opera cat pot de mult. Am fost la Prislop in data de 3 august 2013 si de atunci caut intr-una informatii despre parinte. Am plecat hotarata sa-mi placa, dupa o perioada de oarecare indiferenta, m-am intors coplesita. Astept sa citesc tot ce ai scris pe acest blog. Felicitari!

  55. Așternut said:

    De ce e 1984 de George Orwell romanul tau preferat?

  56. Stimate d-le Alexandru Valentin Craciun

    Am vazut si citit cu enorma bucurie materialele pe care le-ati postat pe blogul dv. despre parintele prof. Ion Buga, am toate cartile dansului si-l admir enorm… curajul se plateste in lumea omului cazut si a platit si parintele… rugamintea mea este ca daca stiti pe unde mai slujeste dansul astazi (sper ca inca slujeste Sf.Liturghie) sa-mi spuneti si mie, atat… daca si unde slujeste.
    Multumesc anticipat
    Anca Tanase
    Brasov

  57. Raluca Elena said:

    Draga Alexandru Valentin Craciun,

    1. Imi permit sa-ti dau un sfat prietenesc: te rog sa faci ce-ti place! Parintele Arsenie sigur te va ajuta!
    2. As dori tare mult sa am si eu o copie a dvd-ului acela cu pictura bisericii Draganescu, daca se mai poate…

  58. Raluca Elena said:

    Te rog sa te uiti la icoana „Maicii Domnului cu Pruncul” din Biserica Boteanu, cea care sta la stanga Moastelor Sfantului Ioan Iacob Hozevitul, cred ca e mana Parintelui, asa am simtit azi. Am facut liceul de Arte Plastice in Focsani acum ceva vreme; nu am recunoscut stilul bizantin intru-totul in aceasta icoana, cu toate acestea, am simtit ceva cu totul aparte emanand din ea. Dar ma pot insela. O seara linistita!

  59. Doamne ajuta!

    D-nul Alexandru,

    Va scriu pentru ca am citit cu interes articolul despre dragul nostru Parinte Arsenie Boca.Referitor la acest articol,la un moment dat,dupa fotografia Parintelui imbracat in alb,nu se mai poate citi,apar niste texte suprapuse,unele fotografii se pot vedea,insa textul nu se poate citi.De unde as putea citi integral articolul dvs.?
    Va multumesc!

  60. iancugelucristian said:

    Pentru Foto Forever poti sa ajungi la metocul Mn. Prislop de la Sinaia. Poti ajunge relativ usor urcand pe soseaua de langa hotel International. Eu am urcat cateva sute de metri apoi am intrebat cateva persoane si am ajuns. Sa stii ca nu poti vizita acest loc, aceasta este regula. Eu am fost multumit ajungand acolo. Mi-a fost de ajuns.Doamne ajuta!

  61. Doamne ajuta! Realizez o carte despre Parintele Arsenie Boca si as dori sa va intreb daca ma puteti ajuta cu vreo marturie? Multumesc

    vlad.herman@gmail.com

  62. E cam putin, sa salvam ce se mai poate salva… Dar sa redobandim ce se poate redobandi, cum suna?

  63. Ivan Vikovan, fost judecator la Tribunalul Suprem din Moscova, om cu 3 doctorate: (Matematica, Stiinte sociale, Teologie, vorbeste mai multe limbi) Astazi crestin simplu, locuieste in SUA, viziteaza crestinii din toate cele 196 de tari de pe Glob.
    Merita sa-l ascultati o ora si 19 minute.

  64. Doamne ajuta!
    Sunt un tanar student atras tot mai mult de lucrarea covarsitoare a parintelui Arsenie Boca, lucrare ce, prin grija si ingaduinta Domnului, a resuit sa trezeasca si in mine interes si ravna spre descoperirea ei.
    Am citit cu interes interviul dvs.depre pictura din Bucuresti a Parintelui Arsenie Boca. Marturisesc ca, la randul meu, simt o afinitate deosebita spre pictura vizionara a parintelui si m-as bucura nespus daca as putea intra in posesia unei copii a DVD-ului cu pictura, atat de mult solicitat in comentariile acestei rubricii, dupa cum am observat.
    Astept pe mail un raspuns in acest sens.
    Multumesc anticipat!

  65. Stefan said:

    Doamne ajuta,

    Pr.Ion Buga s-a intors in tara de ceva timp.

    Cand era plecat in Grecia mi-as fi dorit sa-l cunosc.

    Va stiu un om care-l pretuieste pe Pr.Ion Buga.

    Ma puteti ajuta sa-l gasesc cumva?

    Nu este o simpla curiozitate.

    Numai binecuvantari!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s