De la „Lumea inorogului” la „Lumile Epistemologic Diferite”. Dialog cu prof. conf. dr. Gabriel Vacariu (Facultatea de Filosofie, Bucureşti)

Dezinvoltura cu care diversele ramuri ale ştiinţelor contemporane îşi pun întrebări de factură pur filosofică, ne poate face să credem că rolul filosofiei s-ar reduce astăzi la a glosa pe marginea cutărei sau cutărei teorii ştiinţifice, cu alte cuvinte la a contempla pasiv marile dezbateri generate de descoperirile din cadrul ştiinţelor exacte. Şi totuşi… Întrebările privitoare la originea (sau sfârşitul) universului, sau la raportul dintre procesele mentale şi pattern-urile neuronale, nu ocupă doar agenda specialiştilor din domeniul fizicii teoretice sau din neuroscience. Chiar dacă rolul filosofiei în modernitate s-a restrâns, treptat, de la proiectarea de grandioase arhitecturi metafizice la elucidarea condiţiilor de posibilitate ale experienţei, încă nu este puţin lucru! Astfel, pretenţia de a oferi un cadru epistemologic general pentru diferitele ştiinţe rămâne o preocupare constantă a filosofilor. O astfel de teorie-cadru a fost elaborată recent de filosoful român Gabriel Vacariu, profesor conferenţiar la Facultatea de Filosofie din Bucureşti. E vorba despre teoria Lumilor Epistemologic Diferite (LEDe/EDWs).

Prof. conf. dr. Gabriel Vacariu
Prof. conf. dr. Gabriel Vacariu

După toate aparenţele, avem de-a face cu o teorie revoluţionară. Fiindcă răstoarnă perspectiva unificatoare a unei singure „lumi” ontologice (autorul o numeşte „lumea inorogului”), propunând în schimb o pluralitate indefinită de lumi epistemologice, care nu există una pentru alta! Exemple de astfel de „lumi” epistemologice ne oferă raportul minte/creier, undă/particulă, micro/macro… Evident, nicio entitate aparţinând unui cadru epistemologic determinat nu există pentru o entitate dintr-o altă „lume epistemologică”. Sau, în formularea plastică a filosofului: „un electron nu există pentru o planetă”. Ci doar pentru alţi electroni… Desigur, aceste „lumi”, chiar dacă sunt cu totul diferite şi nu există una pentru alta, nu sunt, totuşi, câtuşi de puţin iluzorii. Ele au un statut obiectiv, oferind cunoaştere cât se poate de sigură. Însă orice tentativă de a le unifica (adică de a le reduce la o singură „lume” ontologică) este sortită eşecului…

Fără doar şi poate, teoria Lumilor Epistemologic Diferite va genera dezbateri aprinse. Respingerea distincţiei dintre ontologie şi epistemologie are consecinţe uriaşe îndeosebi în filosofia ştiinţei. Dar Gabriel Vacariu e încrezător în soliditatea şi coerenţa demersului său filosofic. Teoria sa, elaborată de-a lungul mai multor ani de cercetări asidue, a fost de curând restrânsă la tezele ei esenţiale şi expusă într-un volum unitar, care a apărut deja în limba română. Prestigioasa editură germană Springer l-a inclus şi ea în lista de priorităţi pentru anul 2015…

Lumile Epistemologic Diferite (Editura Datagroup, Timisoara, 2014)
Lumile Epistemologic Diferite (Editura Datagroup, 2014)

Despre această carte va fi vorba în interviul de mai jos. Pe Gabriel Vacariu îl ştiam, desigur, de la Filosofie, unde mă intrigase atitudinea lui non-conformistă, dublată însă de o seriozitate ieşită din comun. Încă de pe atunci, se arăta necruţător cu impostura intelectuală şi îmi amintesc de un examen în care a desfiinţat-o pur şi simplu pe o studentă care îşi încropise lucrarea de seminar de pe internet („metoda copy-paste”), încât la sfârşit nu ştiam dacă să mă bucur pentru că trecusem cu bine examenul, sau să mă întristez pentru biata victimă a hiper-corectitudinii profesorale..!

Ce-i drept, Gabriel Vacariu nu e necruţător doar cu impostura intelectuală (îi am în vedere acum pe plagiatorii ideilor sale…), ci şi cu corupţia morală în genere; antipoliticianismul şi anticlericalismul lui au devenit demult proverbiale… Şi totuşi, acest radicalism manifest, e dublat uneori de o anumită timiditate, reprimată cu oarecare stângăcie, dar nu mai puţin reală. În ce mă priveşte, imaginea pe care i-o păstrez încă din Facultate e mai degrabă a unui solitar metafizic decât a unui mizantrop. Că în spatele vehemenţei de care dă adesea dovadă se ascunde un filosof plin de nerv şi de vervă, căruia nu-i lipsesc umorul şi (auto)ironia, ne lasă să întrezărim şi acest interviu, realizat cu ocazia lansării de la Bookfest (20 aprilie 2015), a cărţii „Noua paradigmă de gândire: Lumile Epistemologic Diferite” (Editura Datagroup, Timişoara, 2014). Să-l urmărim….

Alexandru Valentin CRĂCIUN: Vreau să te întreb dacă prezenţa ta aici, la Târgul de Carte, constituie o premieră, sau ai mai participat şi la alte lansări, fiindcă nu eşti la prima apariţie editorială..?

Gabriel VACARIU: E prima mea lansare la Târgul de Carte.

A.V.: Lucrările tale anterioare, de la Editura Universităţii din Bucureşti, se adresau doar unui cerc restrâns de specialişti…

G. VACARIU: Apăruseră la Editura Universităţii şi nimeni nu era interesat de o lansare… Cartea de acum e publicată de o editură particulară din Timişoara (Editura Datagroup), în limba română. Nu e scrisă de mine în română, eu am scris-o în engleză, un traducător de la această editură a tradus-o, eu am verificat-o doar. Proprietarul editurii mi-a zis s-o scriu direct în română, dar eu n-am timp de tradus…

A.V.: Vreau să te întreb care sunt resorturile interioare ale acestui gest? Practic, de acum intri în circuitul de lansări, apariţii… Vocea ta se face auzită într-un context. Ce te-a determinat să accepţi provocarea? Tu eşti un filosof solitar, aproape un mizantrop, îndrăznesc să spun… Ce te-a determinat să faci acest pas în faţă?

G. VACARIU: A fost editorul care mi-a publicat cartea, m-a chemat să vorbesc… Apoi, cartea o să apară în câteva săptămâni/luni la Editura Springer din Germania, în engleză şi în germană.  Cei de la Springer au şi pus anunţ despre cartea mea la pagina lor de web.

A.V.: Va fi lansată şi la alte târguri de carte, din Europa?

G. VACARIU: Asta în funcţie de efectul pe care îl va avea. Ţine de politica lor editorială…

A.V.: Cioran mi se pare că spunea la fel: „E treaba editorului să mă promoveze, treaba mea e să scriu cărţile”. Ai acceptat acest pariu…

G. VACARIU: Am acceptat pentru că a fost o afacere bună şi pentru mine! Cartea a apărut în română prima oară, după care o să apară în engleză şi germană… Aşa s-a convenit.

A.V.: Vreau să te întreb ceva: este o carte de popularizare a teoriei tale, se adresează publicului larg, sau doar specialiştilor?

G. VACARIU: Conţine ideile principale din cele cinci cărţi apărute până acum la Editura Universităţii din Bucureşti.

A.V.: Este o sinteză, deci.

G. VACARIU: Ideea de sinteză a fost a proprietarului editurii. M-a chemat la Timişoara şi mi-a zis că vrea să traducă o carte dintre cele cinci. A zis că sinteza nu trebuie să depăşească 400 de pagini.

A.V.: Iar tu ai acceptat provocarea.

G. VACARIU: Era un contract avantajos pentru mine şi bineînţeles că am acceptat. În două luni am scris cartea, am mai revăzut-o… Are doar 300 de pagini.

A.V.: Dat fiind că această carte reprezintă o sinteză a teoriei tale, poţi să mi-o expui în câteva cuvinte? Cu ce vine ea nou?

G. VACARIU: Vreau să îţi spun cu ce vine nou, până să îţi rezum teoria. Arată că mecanica cuantică e o pseudo-teorie, explică problemele mecanicii cuantice, arată că şi problema minte-creier e o pseudo-problemă care n-a putut fi rezolvată timp de 350 de ani tocmai pentru că e o pseudo-problemă… Teoria mea rezolvă, de asemenea, problema raportului micro/macro, care a provocat multe ipoteze în ultima sută de ani. Am oferit şi fudamentele ontologice ale teoriei lui Einstein, e prima oară când se întâmplă aşa ceva… Am arătat, în cărţile mele, că neuroştiinţa cogniţiei, o ştiinţă foarte la modă în America la ora actuală, este o pseudo-ştiinţă… Am mai arătat că, în afară de teoria lui Einstein şi de cea a lui Darwin, totul a fost greşit vreme de secole, până în zilele noastre. Nu a existat definiţia vieţii… Biologia nu e o ştiinţă greşită, dar nu oferă un statut ontologic relaţiei dintre viaţă şi organism – cineva chiar a făcut o asociere între problema minte-creier respectiv viaţă-organism/celulă. Definiţia vieţii nu se poate da în funcţie de organism, e o greşeală! Pe scurt, ideea principală este că „lumea”, „universul”, nu există, ci există doar lumi epistemologic diferite. Aşa le numesc eu…

A.V.: Asta e teza fundamentală a teoriei…

G. VACARIU: Asta e teza fundamentală. Totul a plecat de la problema minte-creier. Ce este mintea, ce este creierul..?

A.V.: Asta era următoarea întrebare: cum ai avut această revelaţie, că „lumea” nu există..?

G. VACARIU: De la problema minte-creier. Încercând să rezolv problema asta din neuroscience, mi-am dat seama că mintea şi creierul ţin de lumi epistemologice diferite. Mintea şi creierul există, dar nu există una pentru alta. Deci nu ai cum să stabileşti o legătură între minte şi creier/corp…

A.V.: Dar teorii de genul „teoria aspectului dual”, care încearcă să rezolve acest raport problematic, ţi se par nişte teorii hibride? Nişte pseudo-teorii?

G. VACARIU: Da, pseudo-teorii, fiindcă încearcă să pună la un loc fenomene ce ţin de lumi epistemologice diferite…

A.V.: Şi care n-au nimic în comun.

G. VACARIU: Nu există una pentru alta. Deci ce să le…

A.V.: Dar coexistă..?

G. VACARIU: Nu coexistă! E ceva mai grav: nu există una pentru alta!

A.V.: Bun, dar ideea coexistenţei implică o singură lume?

G. VACARIU: Da.

A.V.: Gabriel, care este raportul între ontologie şi epistemologie?

G. VACARIU: Cea mai mare greşeală care s-a făcut de la Platon încoace – era şi înainte, dar Platon a instituţionalizat-o – a fost diferenţa dintre ontologie şi epistemologie. Whitehead a spus că toată filosofia europeană e o notă de subsol la Platon. Are dreptate. Numai că Platon a trasat o linie greşită a gândirii umane.

A.V.: Vreau să te mai întreb ceva. Consideri că, în istoria filosofiei, au existat precursori ai teoriei tale? Nişte oameni care au intuit, fie şi în parte, ceva din ceea ce tu ai formulat acum?

G. VACARIU: Nu, e ceva complet nou. Am plecat de la Kant, dar Kant mergea pe linia lui Platon, ori eu am plecat de acolo şi am venit cu ceva complet diferit. N-am nici cea mai mică legătură cu nimeni din istoria filosofiei!

A.V.: Deci n-ai precursori!

G. VACARIU: Nu am precursori în istoria gândirii…nu mă refer strict la filosofie. Deci nu am pe nimeni care să…

A.V.: Să anticipeze cumva datele fundamentale ale teoriei tale.

G. VACARIU: De aceea am luat atitudine faţă de cei care m-au plagiat de pe net. Pentru că nu puteau să apară mai multe persoane cu aceeaşi teorie, atât de nouă…

A.V.: Într-un interval atât de scurt de timp.

G. VACARIU: Dacă timp de milenii, nimeni nu a descoperit existenţa lumilor epistemologic diferite, probabilitatea ca două persoane (sau chiar mai multe, căci sunt mai mulţi care mi-au plagiat ideile) să descopere aceste lumi în acelaşi deceniu este zero!

A.V.: Acum am ajuns la problema plagiatului. Voiam să te întreb dacă, dincolo de întâmplarea în sine, găseşti o explicaţie legată de faptul că tu trăieşti în România, o ţară relativ izolată, iar aceşti filosofi trăiesc în Occident…

G. VACARIU: Nu sunt numai filosofi. Sunt şi oameni de ştiinţă.

A.V.: Bun. Crezi că faptul că trăieşti în România a favorizat cumva acest lucru?

G. VACARIU: Da. Am avut ghinion că m-am născut în România! N-a fost vina mea, am avut ghinion. Dacă eram în America, acum eram „marele filosof american care a schimbat totul”…

A.V.: Am înţeles. Crezi că, prin publicarea cărţii tale în engleză şi în germană….

G. VACARIU: Da, la Springer!

A.V.: O editură, totuşi, de prestigiu…

G. VACARIU: Una dintre cele mai bune din lume!

A.V.: Crezi că vei recupera ceva din acest prejudiciu moral?

G. VACARIU: Da, va fi. Va fi! Ceea ce a făcut Harry (proprietarul editurii de la Timişoara) pentru mine e ceva de vis! De aceea vreau sa îi mulţumesc şi pe această cale…

A.V.: Să sperăm că va avea şi impactul scontat.

G. VACARIU: Asta nu mai e treaba mea!

A.V.: Ce aşteptări ai, pe viitor, de la cei care se ocupă cu filosofia? Mă refer atât la cadrele universitare cât şi la studenţi…

G. VACARIU: E o mare diferenţă între studenţi şi cadrele academice. Ei au făcut până acum ceva şi apare „românaşul” care le dărâmă toată munca lor de o viaţă…

A.V.: Tot eşafodajul.

G. VACARIU: Ei sunt în pragul pensiei şi vine un românaş care dărâmă tot. E normal că n-o să le placă de mine… /râsete/ Eu mă adresez studenţilor care vor să meargă pe o nouă cale care se va impune în ştiinţă… În primul rând în ştiinţă şi după aceea în filosofie. Cu filosofii nu prea ai ce discuta. Am fost întrebat dacă nu voi ajunge şi eu în situaţia de a fi dărâmat de alţii, dacă accept că teoria mea poate suferi schimbări. Am spus că se poate schimba pe ici, colo, dar ideea că „lumea” nu există, ci doar lumi epistemologic diferite, o să rămână forever.

A.V.: E miezul dur al teoriei…

G. VACARIU: E posibil să se schimbe detalii, rotiţe…

A.V.: Sau să se dezvolte, pe alte paliere!

G. VACARIU: Da, e posibil… Dar să se schimbe în esenţă nu e posibil. Ştiu asta, nu îmi trebuie o confirmare! Acum depinde de cât de puternici şi întreprinzători sunt tinerii de la universităţile din America…

A.V.: Ai încredere în generaţiile viitoare de studenţi?

G. VACARIU: Nu prea… /râsete/ Dar depinde de cât de repede o să prindă ei teoria mea! Se va impune cu siguranţă. Dar depinde de ei, nu de mine… Dacă ei îşi „omoară părinţii” ca să impună teoria mea, asta e treaba lor, nu a mea! /râsete/ E vorba despre cadrele academice din America, cei care au elaborat teorii…

A.V.: Consideri că teoria ta este una revoluţionară?

G. VACARIU: Da… Bineînţeles. Altfel nici nu avea sens s-o elaborez.

A.V.: Te consideri un fel de anarhist?

G. VACARIU: Nu.

A.V.: Deci eşti doar un om serios care a ajuns la rezultate revoluţionare.

G. VACARIU: Am explicat ceva pe care foarte mulţi s-au chinuit să-l explice, atâta tot. La 2500 de ani se mai întâmplă câte o chestie de genul ăsta! /râsete/

A.V.: Câte o schimbare de paradigmă? Eu cred că se întâmplă mai des…

G. VACARIU: La nivelul ăsta, se întâmplă o dată la 2500 de ani! /râsete/ Numele meu va fi pus lângă Copernic, Darwin şi Einstein…

A.V.: Tot încercam eu să stabilesc o filiaţie… /râsete/

G. VACARIU: Dar ei sunt cei care au schimbat ceva pe linia lor! Eu nu merg pe linia lui Einstein, sau a mecanicii cuantice…

A.V.: OK, nu ca precursori, ci mai degrabă ca…

G. VACARIU: Schimbători de cadre ale gândirii umane!

A.V.: Da!

G. VACARIU: Mă refer la aceştia: Copernic, Darwin şi Einstein. După aceea nimeni nu a făcut o schimbare radicală de paradigmă. Nici măcar Newton. Darwin în biologie, Einstein în fizică…

A.V.: Multe ar fi de discutat! Voiam să te întreb care sunt implicaţiile, sau mai bine zis, aplicaţiile teoriei tale?

G. VACARIU: Teoria am aplicat-o în filosofia minţii, ştiinţa cogniţiei, neuroştiinţa cogniţiei, biologie, fizică. Iar în fizică am aplicat-o în mecanica cuantică şi în relaţia dintre mecanica cuantică şi teoria lui Einstein. În plus, am oferit, pentru prima dată,  fundament ontologic teoriei lui Darwin şi celei a lui Einstein. Deci asta am schimbat eu…

A.V.: Vreau să te mai întreb ceva. Ştiu că eşti pasionat de arte, sau cel puţin, de arta cinematografică…

G. VACARIU: Nu, nu sunt prea pasionat…

A.V.: Fratele tău, Mihai Vacariu, a scris o carte remarcabilă despre Tarkovski… Iar tu însuţi ai ţinut la Filosofie o serie de seminarii despre filmele lui Tarkovski!

G. VACARIU: Eu nu sunt pasionat de arte (nu am timp), sunt pasionat doar de Tarkovski! Seminariile le ţin în continuare.

A.V.: Îl consideri pe Tarkovski un caz atât de singular..?

G. VACARIU: Da. Tarkovski a fost întrebat: „Care regizor îţi place cel mai mult?”. „Unul singur?” „Da.” „Antonioni.”. Şi eu sunt de acord cu asta, dacă te uiţi la Blow-up, e într-adevăr un film uluitor…

A.V.: Ce te atrage la Tarkovski? E clar că ai găsit ceva fundamental acolo…

G. VACARIU: Dificultatea! E dificil să interpretezi ideile lui…

A.V.: Te-a atras aura aceasta de ezoterism, să-i spunem aşa?

G. VACARIU: Da. Asta nu înseamnă că orice ezoterist e un geniu. Dar orice geniu e ezoteric pentru ceilalţi! Altfel n-ar mai fi geniu… Tarkovski nu putea fi înţeles uşor.

A.V.: Bine, el a cultivat limbajul acesta…

G. VACARIU: Bineînţeles, asta a fost una dintre regulile lui.

A.V.: A fost şi el un revoluţionar al limbajului cinematografic!

G. VACARIU: Da. De la el a rămas ideea: „Dacă vă spun direct, nu are niciun haz. Dar nici nu vreau să vă ascund… Ceea ce am vrut să vă arăt, vă arăt. Dar interpretarea rămâne la latitudinea voastră”. Apare aici problema interpretării…

A.V.: Bineînţeles.

G. VACARIU: În filosofia mea nu există decât o singură interpretare. Filosofia mea nu e artă! Explică realitatea…

A.V.: Încercam să înţeleg ce te-a atras la Tarkovski, dincolo de latura nebuloasă…

G. VACARIU: Ce m-a atras mai direct – Dostoievski.

A.V.: Problematica de tip dostoievskian.

G. VACARIU: Tarkovski a spus: „L-am pus pe Dostoievski pe ecran”. În liceu am fost pasionat de Dostoievski. Şi, dintr-o dată, Tarkovski m-a atras… Dostoievski a fost cel care m-a legat cel mai mult de Tarkovski. Am fost un mare „fan” Dostoievski.

A.V.: Interesant… În rest, alte arte..? Muzica, de exemplu…

G. VACARIU: Nu prea… Ascult muzică clasică.

A.V.: Ce compozitori asculţi?

G. VACARIU: Bach, ca toată lumea… Cei mari. Muzica începutului de secol XX nu îmi place absolut deloc. Iar acum, în ultimul timp, dintre cei mai moderni, ascult Mahler… Dar până la ultima lui simfonie. Aceea nu mi-a plăcut. Nu o înţeleg… Cred că nici nu ai ce să înţelegi acolo.

A.V.: Dintotdeauna ultimele simfonii ale marilor compozitori au fost mai greu de înţeles… E un fel de metalimbaj acolo! Inclusiv Beethoven!

G. VACARIU: Stai aşa… Simfonia a IX-a a lui Beethoven e ceva cu totul diferit de ultima simfonie a lui Mahler! În Simfonia a IX-a, Beethoven foloseşte acelaşi limbaj ca în Simfonia a V-a; în schimb, la Mahler… Îmi plac simfoniile a III-a, a V-a, a VI-a…

A.V.: Care e superbă!

G. VACARIU: Ei, când ajung la a IX-a… Aici nu-mi place, nu înţeleg. Asta e părerea mea. Eu nu sunt specialist…

A.V.: Să înţeleg că interesul tău pentru muzica clasică se opreşte la Mahler? Tot ce a urmat după Mahler nu te interesează? De pildă, muzica dodecafonică: Schönberg, Webern, Berg… Tot vienezi au fost!

G. VACARIU: Când aud de Schönberg… /râsete/ Am ascultat şi eu o dată şi n-am mai vrut să-i aud!

A.V.: Dar, uite, un compozitor ca Olivier Messiaen, care a fost fascinat de trilurile păsărilor, pe care le-a transpus în muzică, folosind limbajul modern… A mers în toată lumea, chiar şi în Japonia, să înregistreze triluri. Era „nebun” tipul… Îl interesa efectul timbral al trilurilor de păsări!

G. VACARIU: Nu ştiu, n-am auzit. Poate îmi trimiţi un link pe mail…

A.V.: De acord. În încheiere, nu-mi rămâne decât să sper că teoria ta va avea destinul pe care îl merită.

G. VACARIU: Teoria mea are destinul ei, nu mai depinde de mine. Eu mi-am făcut datoria…

A.V.: Ai sentimentul misiunii îndeplinite..?

G. VACARIU: Da, cam aşa ceva… Dacă mâine mă loveşte un fulger pe stradă, eu mi-am făcut datoria! Ştii ce mare filosof a zis, înainte de moarte: „E bine!”..? Nu zic cine..! Ultimele mele cuvinte, înainte de moarte, vor fi: „E şi mai bine!”. Dar nu îţi spun cine a zis: „E bine!”. /râsete/

A.V.: Păi, o lăsăm aşa, atunci… Un pic de suspans nu strică! Îţi mulţumesc pentru interviu!

G. VACARIU: Cu plăcere.

A consemnat:

Alexandru Valentin CRĂCIUN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s