„Serile filmului creştin” la Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena

Continuând o bună tradiţie – iniţiată chiar de primul său ctitor, părintele Constantin Sârbu (1905-1975), parohia „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Bucureşti a organizat, între 2-6 martie 2015, un eveniment cultural-duhovnicesc inedit: cinci seri de film creştin contemporan, moderate de reputatul critic de film Elena Dulgheru. Desigur, formula „film creştin” trebuie luată (ca şi altele similare: „poezie creştină”, „teatru creştin” etc.), cum grano salis, fiind vorba despre filme artistice care tratează în mod original (nefăcând rabat de la nicio exigenţă a artei cinematografice) o problematică specific creştină. Nu avem de-a face, deci, cu filme „apologetice”, cel puţin nu explicit. Cu toate acestea, mesajul creştin, mai mult sau mai puţin difuz, nu suferă nicio pervertire esenţială, ceea ce creşte miza unei receptări autentice, dincolo de sfera unui anumit public-ţintă (în cazul de faţă, cel creştin).

Afişul manifestării
Afişul manifestării

Iniţiativa organizării acestor seri cultural-duhovniceşti le-a aparţinut părinţilor Nicolae Giolu (paroh) şi Iulian Ignat (co-slujitor la aceeaşi biserică). Agenda primei ediţii, desfăşurate între 2 şi 6 martie 2015, a cuprins filme clasice, precum „Ostrovul”, în regia lui Pavel Lungin, „Sacrificiul” lui Andrei Tarkovski, precum şi filme mai puţin cunoscute la noi, ca „Hoarda” în regia lui Andrei Proşkin, „Soarele” lui Alexandr Sokurov, finalul fiindu-i rezervat celei mai recente producţii a lui Nicolae Mărgineanu, „Poarta Albă”, difuzată în premieră într-o biserică bucureşteană, în prezenţa regizorului.

Se poate spune, fără exagerare, că manifestarea a constituit un succes, nu doar datorită numărului mare de spectatori prezenţi la fiecare proiecţie (în medie 50-80 persoane/seară), ci şi comentariilor avizate ale Elenei Dulgheru, care n-a pregetat să ofere posibile chei hermeneutice pentru pasajele mai dificile sau obscure (de care nu duce lipsă, de pildă, „Sacrificiul”). Intervenţiile Elenei Dulgheru au avut şi rolul de a provoca asistenţa să-şi pună întrebări cu privire la problematica de adâncime a filmelor, fiindcă, aşa cum spuneam, mesajul creştin nu e întotdeauna explicit, vizibil la o primă lectură, ceea ce reclamă prezenţa unei „călăuze” care, parcurgând în repetate rânduri acelaşi traseu, poate să-i deceleze atât fundăturile cât şi scurtăturile! Astfel, discuţiile cu publicul se încheiau în fiecare seară, într-o atmosferă degajată şi prietenoasă.

Cu această ocazie, Elena Dulgheru şi-a prezentat ultimele apariţii editoriale: „Tarkovski. Filmul ca rugăciune” (ajunsă deja la a IV-a ediţie), „Scara Raiului în cinema: Kusturica, Tarkovski, Paradjanov”, respectiv „Canonul lui Tarkovski” de Dmitri Salînski, toate apărute sub egida Editurii „Arca Învierii”. Dacă ne gândim că ultima proiecţie (vineri, 6 martie), „Poarta Albă”, film inspirat de suferinţa deportaţilor de la Canal, s-a bucurat de prezenţa autorului peliculei, ca şi a distinşilor preoţi din parohie, care au asistat cu interes real la vizionare şi la discuţii, putem spune că manifestarea s-a încheiat într-o notă festivă. Ceea ce ne îndreptăţeşte să sperăm la cât mai multe ediţii…

Alexandru Valentin CRĂCIUN

Anunțuri

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s