„Dumnezeu mi-a dat harul acesta: să fiu o minimă lumină pentru ceilalţi”… Interviu cu Părintele Ion Buga (partea a III-a)

Părintele Ion Buga citind Evanghelia
Părintele Ion Buga citind Evanghelia

A.V.: În ce priveşte opera dumneavoastră teologică, s-a încumetat cineva să intre în dialog?

Pr. Ion Buga: Aici am fost puţin trist, fiindcă n-am fost contrazis! Eu n-aveam nevoie de un prieten, aveam nevoie de un „duşman”. Acesta mi-a cam lipsit, ce-i drept… Sunt aproape sigur că nu eu sunt cel corect. Teologia mea a fost sesizată de la început ca un posibil „scandal”. Nu în sensul rău al cuvântului, ci mai degrabă ca o provocare. E adevărat, nu am găsit răspuns [la această tăcere]. Sper să nu-mi fi trecut prin minte gândul că n-a fost nimeni „capabil” să-mi dea un răspuns. Dar eu le-am spus aşa: „Daţi-mi un răspuns, corijându-mă, ca să-mi arătaţi că mă iubiţi. Nu vreau un răspuns de ură, la «ura» mea”. Hai să zicem că eu am urât, de vreme ce am atacat… Dar daţi-mi un răspuns de iubire! Pentru că aici a fost tragedia ereziilor. Nici unui eretic nu i s-a răspuns cu iubire! Ci cu o ură îndârjită… fiecare considera că el vorbeşte „în numele lui Dumnezeu”. Dar Dumnezeu n-a vorbit niciodată decât cu iubire! Singurul glas al lui Dumnezeu este iubirea! Hristos nu a avut nicio dispută cu nimeni. S-a suit pe cruce: aceea e „disputa” lui. Disputa lui cu fariseii a fost suirea pe cruce. Şi nu s-a mai dat jos! Că fariseii au continuat, chiar pe cruce fiind, tot l-au atacat!

A.V.: Deci pentru farisei n-a fost suficientă nici iubirea lui Hristos pe cruce?

Pr. Ion Buga: Nu, nu! Au pus-o la încercare şi bine au făcut, i-au mai cerut…

A.V.: Încă o probă!

Pr. Ion Buga: Proba ultimă a fost iubirea până la capăt! A rămas pe cruce. Dacă se dădea jos de pe cruce, făcea acelaşi lucru pe care l-ar fi făcut în Carantania [ispitirea din pustie, n. m.]. Hristos nu răspunde ispitei răului decât cu iubirea până la capăt. Adică răspunde cu El însuşi! Căci „Dumnezeu este iubire” [I Ioan 4,16].

A.V.: Sunteţi şi membru al Uniunii Scriitorilor. Există o dimensiune culturală a personalităţii dumneavoastră. Cum se îmbină cultura [profană] cu teologia? În mod armonios, sau există o tensiune între cele două?

Pr. Ion Buga: A trebuit să lupt teribil cu cultura, care în tinereţea mea avea o tentă atee, împotriva lui Dumnezeu. Îmi dărâma sufletul atât de chinuit… Creşterea şi stabilizarea mea pe un fundament de neclătinat a fost rezultatul unei lupte acerbe cu potrivniciile de gând! Orice carte pe care o citeam era o „suliţă” căreia trebuia să-i fac faţă. O citeam pentru că mi-era drag să citesc, eram lacom… Dar în acelaşi timp înghiţeam „bolduri”. Exact ce spune Sf. Ap. Pavel, că avea un „bold al Satanei” [II Corinteni 17,7]… M-am luptat şi eu cu acest „bold al Satanei” care, trebuie să recunosc, era cumplit în vremea mea. Ghimpele acesta se afla ascuns în miile şi miile de pagini pe care nu puteam să nu le citesc. Ce puteam să fac, să renunţ [la lectură]? M-a întărit bunul Dumnezeu să nu renunţ nici la lectură şi nici la Dumnezeu! Că era un conflict… Acum, slavă Domnului, s-au deschis toate barierele, iar cine doreşte se poate scălda într-un ocean. Bunăoară, tot ceea ce face Ioan Ică jr. [la Editura Deisis, n. m.] e unic. Cred că în Europa nu s-a născut un fenomen de talia acestui om care a încercat să recupereze, aproape de unul singur, tot ce nu s-a făcut în materie…

A.V.: Timp de decenii.

Pr. Ion Buga: Este incredibil. E un colos… Cristian Bădiliţă se întreabă care va fi fiind taina acestui om. Sigur, mai e mult de recuperat… imens! Din [cultura] franceză, din [cultura] rusă…

A.V.: Dar tensiunea dintre cultură şi teologie nu poate fi benefică? Cred că opera sfinţiei voastre e o dovadă în acest sens…

Pr. Ion Buga: Nici nu se poate altfel! Altfel rămâneam şi eu la nivelul… Dar să dau un exemplu. În teologia românească… noi nu avem o teologie războinică! Nicăieri nu se luptă un teolog de-al nostru cu „situaţia înconjurătoare”. Ori, adevărata teologie se naşte în luptă!

A.V.: Aşa spune şi maestrul Sorin Dumitrescu.

Pr. Ion Buga: Bunăoară, prima luptă [a omului] cu Dumnezeu este cel mai fascinant moment din istorie – lupta lui Iacob. De unde a şi luat numele de Iş-ra-El: „omul care l-a văzut pe Dumnezeu”, sau „care s-a luptat cu Dumnezeu”. E o teologie a „împotrivirii”… datului. Mă plictisesc cu datul! Mi-a plăcut până la nebunie să mă joc în copilărie, fie cu sania, fie şah, fie cu mingea, cu animalele… cu prietenii, cu copiii… A fost prima mea „dumnezeire”: pe Dumnezeu l-am sesizat din primele clipe ca pe un partener, un tovarăş de joacă. A fost o joacă „neloială” din partea mea la un moment dat, fiindcă am cochetat şi cu altceva, dar se pare că El ştia foarte bine că… Hai să-i spunem pe nume acestei prime „evadări”: erotismul. Acesta apare ca o vinovăţie, din nenorocire. Ori, nu-i adevărat! Dar asta trebuia s-o aflu după patruzeci de ani… Deşi, am avut marele noroc să am un profesor la seminar – Părintele Constantinescu Iorgu  – care a fost primul şi poate singurul om care mi-a dat la o parte această „piatră” de pe conştiinţă: mişcările erotice ale fiinţei noastre „de toate zilele”. El mi-a dat un alt chip al acestui aşa-zis „rău”: trebuie, într-adevăr, să lupţi să ajungi la frumuseţea lucrului şi să nu te opreşti la marginile niţel „vopsite” de alţii. Pentru că, e adevărat, erosul n-a fost, din nefericire, întotdeauna frumos. Rozanov însă spune: „Tout l’amour c’est beau!” Şi mai departe: numai iubirea e frumoasă… Dar până să ajung aici, Părintele Constantinescu mi-a deschis această uluitoare fereastră, şi de atunci am fost… mai liber. Mai puţin chinuit. Am moştenit din educaţia de acasă un puritanism destul de chinuitor. Mulţumesc lui Dumnezeu, n-a fost deloc rău… Şi Părintele Arsenie Papacioc mi-a fost de mare folos! Inteligenţa lui, isteţimea lui teologică… Era un călugăr de o asemenea isteţime, încât treceai peste orice… Când el îţi spunea un cuvinţel, parcă venea ca un meteorit din cerurile cerurilor. Şi avea o seninătate uluitoare, o robusteţe… Sigur, eu am stat mult sub mâna Părintelui Cleopa. N-aş putea spune – Doamne fereşte – şi el era uluitor, fascinant. Însă de cu totul altă natură. Şi nu de ascuţimea Părintelui Papacioc. Ne şi ciondăneam câte un pic, eu îl necăjeam, ştiam că îl supără grozav chestia cu apocatastaza. Nu-l „iertam” niciodată: mai plantam o idee… Însă tot el a fost cel care mi-a zis, apropos de asta: „Nu prea sunt eu de acord, dar când ai spus că «Dacă eu, cel dintâi dintre păcătoşi, nu mă tem că nu mă voi mântui, să nu se mai teamă nimeni!», mi-a plăcut mult!” Şi zice: „Se pare că totuşi eşti smerit!” [râdem]. Într-adevăr, acum ţin foarte mult la răposatul Teoctist, fiindcă Dumnezeu l-a făcut să mă smerească… A fost un lucru bun: cred că sunt un alt om. Anul acela, 2003, este un alt început. Nu a fost uşor şi nu s-a produs rapid, însă în singurătatea din Grecia s-au întâmplat mari „revoluţii”. În sensul bun! Aşa că mulţumesc lui Dumnezeu că numai El a lucrat şi probabil va continua. Acum… m-aş speria de prea multă linişte, de prea multă pace… dar probabil că nu va veni! Evenimentele sunt întotdeauna mari, căci vin de la Dumnezeu! Iar Dumnezeu este mereu irepetabil. Chiar dacă se întâmplă acelaşi lucru, însă niciodată în acelaşi loc. Mereu în alt loc, la alt nivel…

A.V.: Vorbiţi-ne puţin despre proiectele teologice în care sunteţi implicat sau pe care le-aţi finalizat de curând.

Pr. Ion Buga: M-am întors în ţară cu cinci-şase manuscrise pe care le consider un pas înainte… Unul din aceste manuscrise, pe care probabil îl voi tipări în două volume, se cheamă „Sfârşitul Bisericii”. Sigur că e un titlu…

A.V.: Şoc!

Pr. Ion Buga: Un titlu-şoc… Volumul întâi se va chema: „Hristos, mitropoliţii şi credinţa cărbunarului”. Volumul al doilea se va chema: „Singurătatea dogmelor”. Se întinde pe 2000 de ani şi atinge marea problemă a dogmei şi a tainei!

A.V.: Raportul dintre dogmă şi taină.

Pr. Ion Buga: Raportul, realitatea, misterul, folosul ş.a.m.d. Sau dimpotrivă: distrugerea tainei… inutilitatea certurilor teologice… Dar, să nu anticipăm! Sunt volume foarte bogate, undeva la cinci-şase sute de pagini. Scrise cu lacrimi… cu sânge… responsabil. Nu am nimic cu nimeni: mă cert cu mine! Dacă e o operaţie pe cord deschis, cordul acela e al meu! Pe urmă, un alt titlu: „Evanghelia crucii – Evanghelia învierii”. Cred că e cea mai reuşită din lucrările mele de până acum… O alta: „Carantania şi Ghetsimani, sau cele patru ispitiri ale Mântuitorului”. Am şi un roman autobiografic intitulat „Tata: un veac, o viaţă, o cale”. El are 92 de ani. A ieşit o carte frumoasă, fiindcă e copilăria mea, viaţa întreagă, plus poveştile lui de război. Cred că mai îmi scapă un titlu, dar… A ieşit de curând „Preot sau Apostol? Un răspuns pentru Adrian C.”. E vorba de un ucenic al meu, Adrian Ciorobea, un extrem de ascuţit la minte teolog, deşi nu s-a preoţit. Are însă o activitate extrem de bogată. Gândeşte, scrie, e minunat omul. Sunt absolut fericit să descopăr câţi prieteni am, câţi oameni au rămas în legătură cu mine în toată ţara. Acum s-a umplut şi lumea cu „copiii” mei… Mă aşteaptă şi în Italia şi în Spania. De altfel, eu am străbătut Europa, şi nu cu ochii închişi: am văzut, am auzit, am notat, am publicat… […] Una din bucuriile mele inepuizabile au fost predicile ţinute de-a lungul vieţii: multe, multe… Bineînţeles că nu s-au înregistrat decât, să zicem, o treime. Însă nu ştiu ce se întâmplă, atunci când predic parcă nu mai sunt în „omul” acesta, sunt „în alt om”. Pur şi simplu! Ideile nu sunt ale mele… simt aproape fizic un „şuvoi” de idei, de simţiri, de cuvânt… O avalanşă teribilă din care nu pot reţine decât extrem de puţin. Lucru care mi-a lipsit în Grecia, fiindcă nu aveam cui să predic. Mai predicam din când în când, în limba greacă. Dar mă feream să predic mult. Am avut şi bucuria să mi se spună: „Părinte, vă rugăm, mai spuneţi-ne şi altele!” Şi a fost minunat. Cred că putea să iasă un volum în limba greacă, trei ani am predicat totuşi, dar câte puţin. Câte şapte-zece minute. Cred că ar fi ieşit un volum excepţional. De ce? Pentru că acolo eram obligat să spun numai esenţa. Dar predicile au rămas în văzduh. Nu se pierd…. Mântuitorul spune că vom da seama de tot cuvântul rostit. Aşa că ne întâlnim… dincolo. Am avut de la Dumnezeu bucurii imense, în primul rând adresate minţii. Dar nu numai… Despre descoperirile mele însă, vorba Sf. Ap. Pavel…

A.V.: „Voi vorbi altădată”.

Pr. Ion Buga: Le-am mai spus eu prin cărţi şi le voi mai spune… Aceasta e încă o carte de-a mea: „Mâinile care l-au dezbrăcat pe Dumnezeu”. Este mai mult un jurnal de idei, de gânduri, scris acolo, în singurătatea insulei [Creta]. Va fi al treilea volum din „Caiete teologice”. Să sperăm că voi găsi nişte binevoitori aşa cum a fost şi Adrian Ciorobea, care mi-a sponsorizat cartea… pe care el mi-a cerut-o! Sigur că n-am stat nici eu degeaba în munţii Buzăului, am investit toţi banii vieţii mele… Deşi nu am nici măcar o garsonieră în Bucureşti. Acolo am investit din buzunar vreo 160.000 Euro până acum. Am mai primit şi ceva ajutoare. Clădirea şi ce am făcut eu acolo de-a lungul anilor…

A.V.: În ce stadiu se află?

Pr. Ion Buga: Am acoperit-o… Am lucrat febril. Mulţumesc lui Dumnezeu în primul rând că mi-a dat sănătate. Preafericitul Teoctist, scumpul de el, mă tot întreba: „Ştiu că nu eşti chiar aşa de voinic. Cum rezişti? Munceşti mult…” Zic: „Ei, ce nu am eu, pune Dumnezeu!” [râde]. Stăteam de vorbă mult cu el… Şi mi-a părut rău că sfârşitul a fost o ruptură între noi… El era influenţabil, din păcate. Însă am avut totuşi marea bucurie: cu o noapte sau două înainte de a muri, a venit la mine în vis… Vis pe care îl voi povesti… teribil… teribil. A venit să-mi spună să nu uit că acea construcţie de acolo [din munţii Buzăului], a fost posibilă cu binecuvântarea lui! Dacă nu dădea el binecuvântarea…

A.V.: Episcopul locului se împotrivea.

Pr. Ion Buga: Nu reuşeam. Şi a venit acolo! Acolo a venit în vis! De aceea am rămas surprins şi sunt foarte dator memoriei lui… Nu-l uit, niciodată, la Sfânta Liturghie… Am amintiri foarte multe cu el. Revista „Raţiunea mistică” a apărut cu binecuvântarea lui scrisă.

A.V.: Sunteţi un om care a predicat mult, a scris mult, s-a mistuit… Aceste cuvinte care între timp s-au sedimentat, nu comportă riscul unei definitivări? Lumea ar putea fi ispitită să scoată o anumită afirmaţie din context, din fluxul de cuvinte, de idei, şi să găsească puncte de sminteală…

Pr. Ion Buga: Ar fi foarte de folos şi pentru ei şi pentru mine! Mântuitorul n-a spus că nu vin ispitele, ci doar: „privegheaţi şi vă rugaţi!” [Matei 26,41]. Sunt necesare, o spune şi Apostolul Pavel…

A.V.: Pentru limpezire.

Pr. Ion Buga: Pentru limpezirea adevărului [I Corinteni 11,19]. Nu mă tem… de ce? Eu sunt sigur că bunul Dumnezeu m-a păzit, fiindcă vorbeam din uşa altarului. Acolo se greşeşte foarte greu! Dacă a fost un loc unde cred că am greşit cel mai puţin a fost în uşa altarului. Dincolo de altar, mi-am permis să ispitesc şi alte „margini”. Acolo [în biserică] nu puteam greşi prea mult, fiindcă iubeam pe cei pe care îi aveam în faţă. Şi când iubeşti pe cineva e cam greu să greşeşti.

A.V.: Eu mă referam şi la opera scrisă…

Pr. Ion Buga: Opera scrisă e altă problemă. Acolo mi-am asumat riscul. De altfel, nu există niciun teolog în lume care să nu aibă cel puţin o greşeală, o scădere… Inclusiv Ioan Gură de Aur… toţi! Numai Hristos n-a greşit!

A.V.: Îmi amintesc că aţi fost întrebat de un credincios la un moment dat la ce biserică slujiţi de obicei? Şi aţi răspuns: „Eu slujesc pretutindeni şi nicăieri”. Noi am dori să vă revedem slujind, nu doar predicând…

Pr. Ion Buga: Eu nu m-am dat la o parte de la slujire, dovadă că am şi „fugit” în Grecia unde am slujit…

A.V.: Există şanse să vă revedem slujind în România?

Pr. Ion Buga: Asta nu ştiu eu! În primul rând, eu nu voi tăcea… În scrierile mele eu voi vorbi cum am vorbit şi până acum. Nu acopăr nimic… ceea ce cred că va provoca în continuare o reacţie nu tocmai pozitivă! Dacă Preafericitul actual îmi va porunci să fac ascultare… mă trimite, să zicem, la biserica cutare… mă duc. Eu am făcut astăzi o cerere de îmbisericire aici, la Sf. Gheorghe-Vechi. Unde, bineînţeles, dacă vor fi de acord părintele Ionel şi părintele Sorin, mă voi opri, fiindcă eu altă biserică nu cunosc! Şi nici n-aş vrea, pentru că asta e biserica mea. Iar dacă nu… rămâne la voia Bisericii. Eu nu voi putea refuza. Dar nu pot renunţa la verticalitate… Că asta mi-a cerut Preafericitul Teoctist: să plec de la Biserica Sf. Gheorghe-Vechi, unde mi s-au pus în cârcă nişte chestii urâte pe care am dovedit că nu le-am făcut, şi să mă duc la o alta. Şi i-am spus: „Cum să mă duc acolo, plecând de aici în postúra de hoţ? Nu voi fi şi acolo tot hoţ?” Nici nu ştiu ce mi-au mai răspuns, însă nu pot! Nu pentru mine. Ci pentru că eu reprezint Biserica. Şi atunci, n-aş mai avea cuvânt… Dar chiar şi în biserica aceasta [Sf. Gheorghe-Vechi] nu ştiu cum aş mai putea vorbi în faţa acestor oameni care, toţi, sunt convinşi că eu am fost acela de care s-a vorbit că e eretic, schismatic, şi că a delapidat… Degeaba am dovedit eu cu acte, la tribunal, că nu a lipsit nimic. Oamenilor nu le poţi scoate din cap aşa ceva. De aceea cred că nu aş mai avea lejeritatea de a vorbi… Iar ca să slujesc doar aşa, mecanic… iarăşi nu vreau! Aproape că nu ştiu ce va fi cu mine. Mă rog doar la Dumnezeu să rămân în actul mântuirii! Şi vorba Sf. Serafim de Sarov: „Găseşte-ţi pacea ta interioară, şi mulţi vor afla pacea în jurul tău!”. Deci eu asta mă rog la bunul Dumnezeu: indiferent cum şi unde voi fi, să rămân viu în actul mântuirii…

A.V.: Amin!

Pr. Ion Buga: Amin.

A consemnat: Alexandru Valentin CRĂCIUN

Foto: © Părintele Ion Buga

Nota bene: orice reproducere, parţială sau integrală, a acestui interviu, se poate face numai cu permisiunea Părintelui Ion Buga sau a mea personal.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s