Pe urmele Părintelui Arsenie Boca: Drumul spre Drăgănescu, o iniţiere în sufletul românesc

Indicator Drăgănescu

Indicator Drăgănescu

Drăgănescu este o mică localitate din judeţul Giurgiu, situată între Mihăileşti şi Buturugeni (punct de reper: Barajul de pe Râul Argeş), la doar 28 kilometri distanţă de Bucureşti. Până mai deunăzi era aproape complet izolată din pricina drumului presărat la tot pasul cu imprevizibile gropi şi denivelări. Dar acum lucrurile au început să se schimbe. O fermă avicolă din apropiere a beneficiat de fonduri europene substanţiale (4.000.000 Euro), ocazie cu care s-a trecut la refacerea drumului spre Drăgănescu (denumire oficială: Drumul Judeţean 412 A). Imprevizibilul s-a produs, iar drumul pare să întreacă orice aşteptări…

Drumul refăcut

Drumul refăcut

Drăgănescu însă nu e doar un punct oarecare pe o hartă a României în tranziţie. Aici a locuit şi lucrat – cu întreruperi – vreme de 20 de ani (1969-1989) marele duhovnic Arsenie Boca. O dată cu îndepărtarea sfinţiei sale de la Mănăstirea Prislop (1959), după o scurtă (dar semnificativă) contribuţie la pictura Bisericii Sf. Elefterie Nou (1959-1960) şi încă aproape un deceniu de activitate (1960-1968) la Atelierele Patriarhiei situate în incinta Bisericii Schitul Maicilor din Bucureşti, Părintele Arsenie ajunge la Drăgănescu – prin osârdia Măicuţei Zamfira, stareţa Mănăstirii Prislop (1950-1959, respectiv 1976-2005) – înscriind numele acestui loc în traiectoria destinului său. Astfel, Drăgănescu devine un popas duhovnicesc necesar pentru cine vrea să înţeleagă biografia Părintelui Arsenie Boca.

Biserica Drăgănescu

Biserica Drăgănescu

Este un paradox faptul că o personalitate uriaşă ca Părintele Arsenie a ajuns într-o localitate atât de „smerită” ca Drăgănescu. Acest lucru numai, şi ar trebui să ne dea de gândit. E ceea ce face din Drăgănescu un loc al contrastelor. Pentru cine nu a avut curiozitatea (sau privilegiul) de a ajunge la Drăgănescu, vom încerca o descriere a acestui drum-pelerinaj. Am putea spune că drumul spre Drăgănescu este o iniţiere în sufletul românesc. E vorba însă de un suflet românesc pustiit de ateismul ultimei jumătăţi de veac, şi de indiferenţa (la fel de „pustiitoare”) a ultimelor decenii…

"Autostrada Soarelui"

"Autostrada Soarelui"

De la ieşirea din Mihăileşti până la Drăgănescu sunt 5 kilometri. Aceşti kilometri pot fi parcurşi în mai multe feluri. Drumul refăcut pare mai accesibil, mai îmbietor. Şi totuşi. Mai există un „drum de acces” la Drăgănescu. La el m-am referit când am folosit expresia „iniţiere în sufletul românesc”. E vorba mai degrabă despre o cărăruie (numită ironic „Autostrada Soarelui”), care merge oarecum paralel cu drumul refăcut şi totuşi la o distanţă care îngăduie deopotrivă solitudinea şi reflecţia. Cărăruia face o „buclă” prin câmp, intersectându-se cu drumul asfaltat în două puncte: la ieşirea din Mihăileşti, respectiv la intrarea în Drăgănescu. Acest itinerariu între două puncte reprezintă o „aventură” prin sufletul românesc. La fel ca în celebrul film tarkovskian Călăuza, drumul devine (de la un punct încolo) o iniţiere, o introspecţie nelipsită de ispite şi căderi…

Peisaj dezolant

Peisaj dezolant

Peisajul dezolant, abundă în elemente de decor bacovian. Stâlpi inutili străjuiesc drumul ca nişte cruci risipite într-un cimitir. „Vegetaţia” pe care o întâlneşti la tot pasul sunt mărăcinii. Iarba e contaminată şi ea de o uscăciune deprimantă. Vântul bate uneori cu putere, stârnind mici „furtuni de praf”. Printre păsările care zboară în jur predomină corbii. Mi s-a întâmplat chiar să simt în aer „parfum de pene arse” (Bacovia)! Un stâlp stingher proiectat pe fundalul cerului cere parcă iertare, un altul exprimă dezolare, câteva ferme dezafectate se integrează perfect în peisaj, iar strada care încheie acest traseu („Strada Abatorului”…) conduce evident către un abator de păsări! Drumul spre Drăgănescu se prezintă pelerinului ca o „pustie” în toată regula, la capătul căreia poţi ieşi purificat sau înfrânt.

Fermă abandonată

Fermă abandonată

Dar, ca orice drum, şi drumul spre Drăgănescu se justifică prin însăşi „ţinta” lui. Aici se află mica Biserică Drăgănescu, ce transfigurează prin prezenţa ei întreaga atmosferă dezolantă de până acum. De fapt, imaginea bisericii constituie unicul reper luminos de-a lungul drumului. Pare, de la distanţă, o biserică a unui alt „Bucur Ciobanul”, rătăcit pe meleaguri uitate… 

Biserica văzută dinspre lac

Biserica văzută dinspre lac

Odată ajunşi, schimbarea de peisaj e evidentă: brazii (aduşi de Părintele Arsenie tocmai de la Sinaia), frumoasa troiţă din curte, iarba neaşteptat de verde, cerul senin, aerul tare, cimitirul îngrijit de alături, curăţenia exemplară a locului, totul exprimă o bucurie şi o bună aşezare duhovnicească, de neuitat. Cine a parcurs până la capăt drumul spre Drăgănescu, va reveni cu siguranţă!

Troiţa din curtea bisericii

Troiţa din curtea bisericii

Abia acum am înţeles că cei 5 kilometri şi-au avut rostul lor „ascetic”, de pregătire pentru marea întâlnire cu „mica” biserică de la Drăgănescu. Nici nu se putea concepe altfel întâlnirea cu locul în care Părintele Arsenie a realizat „cu atâta dragoste şi trudă” (pisania bisericii) pictura atât de vizionară a secolului trecut.

Drumul spre Drăgănescu

Drumul spre Drăgănescu

Drumul spre Drăgănescu e acum liber, ceea ce implică avantaje şi riscuri. La Drăgănescu poţi ajunge ca turist (direct cu maşina pe drumul proaspăt turnat) sau ca pelerin (la ieşirea din Mihăileşti, pe cărăruia de lângă lac). Sunt 5 kilometri prin sufletul românesc. O nevoinţă necesară oricui e dornic de întâlnirea cu pictura Părintelui Arsenie Boca. Drum bun!

Anul acesta (2009) se împlinesc 20 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie Boca.

Alexandru Valentin Crăciun

Mulţumesc Părintelui Lucian de la Drăgănescu pentru sugestiile oferite în realizarea acestui articol. Mulţumesc de asemenea lui Sorin Savin (revista Lumea Credinţei) pentru ajutorul şi încurajările pe care mi le-a acordat.

About these ads

92 Răspunsuri

  1. Imi place articolul si mai ales documentarea ce a stat la baza acestuia. Caut elemente de documentare privind semnificatia cultica si estetica a troitelor. Ma intriga prezenta acestor troite peste tot, devenind un element de etalare a bogatiei si a statutului social a ctitorilor acestor monumente. De asemenea kiciul pe care-l imbraca aceste monumente. Materiale cum ar fi termopanul, materiale sintetice, gresie si fainata. Toate sunt sfintite de un preot…..Ma gasiti pe harlau625.wordpress.com. Va multumesc!

  2. Va multumesc foarte mult ptr articol, demult am vrut sa ajung la aceasta biserica si n-am stiut drumul.

    Doamne ajuta !

  3. Scuze pentru eventuala ignoranta, domnule Alexandru Valentin Craciun, sunteti cumva scriitor, jurnalist, om de litere? Nu am ganduri ascunse, doar mi-a placut cum ati scris acest “articol”… Doamne, iarta-ne si ajuta-ne pe toti!

    • Nici, nici, nici… Sunt (mai bine zis: incerc sa fiu) un biet crestin. Multumesc pentru incurajare, l-am scris din suflet, si ma bucur sa constat ca a ajuns la sufletul dumneavoastra. E singura multumire, credeti-ma. Daca va pot fi de folos cu ceva, rog anuntati-ma. Cele bune!

  4. In primul rand, va multumesc pentru raspuns! Apoi, m-ar interesa cum pot citi literatura religioasa de calitate, intrucat am inteles ca si din miile de carti aparute in ultimii ani multe nu sunt chiar in regula. Daca puteti, faceti-mi cateva recomandari. Si, daca nu va incurc prea tare, sa-mi ziceti si de unde le-as putea procura. Multumesc! Doamne, ajuta!

  5. buna ziua am citit cartea Marturii din tara fagarasului despre parintele Arsenie si am ramas surprins as dori sa stiu cum pot ajunge acolo la manastire si cel mai mult la mormantul Sf sale multumesc

    • La Sf. Manastire Prislop, unde se afla mormantul parintelui Arsenie Boca, puteti ajunge in mai multe feluri: cu trenul, pana la statia Subcetate, care se afla la 5 km distanta de orasul Hateg (jud. Hunedoara). Din Hateg, mai sunt 16 km pana la Prislop. Pe ruta Hateg-Hunedoara. Nu aveti de ales decat autostop sau taxi, din Hateg. Daca nu aveti masina. O alta varianta ar fi sa mergeti cu trenul pana in Hunedoara. De acolo sa mergeti inspre Hateg, pana in Silvasul de Sus. Care este in apropierea manastirii (la 3 km distanta). Oricum, daca ajungeti in Hateg intrebati si oricine va va indruma pana la Prislop. Drum bun.

  6. Valentin, sa te miluiasca Dumnezeu cu rugaciunile Sfantului Parinte Arsenie

  7. Lectura articolului m-a transpus intr-o alta sfera, nepaminteana as spune. Azi, la Manastirea Prislop, a fost parastasul de 20 de ani al sfintului Ardealului, adica a dragul nostru parinte Arsenie. La Prislop am ajuns de mai multe ori, nu insa si la Draganescu.
    Drumul spre suflet trebuie sa treaca neaparat pe la Prislop si Draganescu. Sper ca intr-o buna zi sa ajung si la Capela Sixtina a Romaniei, cum a fost denumita biserica pictata de parintele Arsenie.
    Sa aveti parte de un Craciun fericit si luminos si de multi ani fericiti, domnule Alexandru!

    • Multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase si adevarate, dea Domnul sa ne ridicam la inaltimea ‘subiectului’ (Pr. Arsenie) ca altminteri… ar fi pacat! Tinem legatura, sper. Cele bune.

  8. La inaltimea acestui TITAN al ortodoxiei nu putem ajunge noi, cei mici si neinsemnati. Putem insa sa urmam invataturile si modelul sfintului nostru drag, să vorbim mai putin si sa gindim mai mult, sa ne autocunoastem si sa ne perfectionam continuu.
    Din vizitele nenumarate pe care le-am facut la Prislop, pot spune ca parintele este viu. In viata mea si a familiei mele au intervenit schimbari, s-au intimplat lucruri la care nici nu ne-am fi gindit.
    E adevarat ca a luat tara foc de la Prislop!

  9. sarutmaninile pt informatii despre localizarea bisericii

  10. Stie cineva care este adresa exacta unde a locuit in Sinaia pr Arsenie Boca (i se spune Metocul manastirii Prislop)

    va multumesc

    • Am sa va raspund pe mail, personal, nu se vrea ca adresa sa fie facuta publica. Pe curand…

      • Doamne ajuta. As dori sa aflu si eu unde este Metocul manastirii Prislop din Sinaia.

      • As dori sa va rog sa imi spuneti si mie unde este locul unde a locuit parintele Arsenie la Sinaia?Multumesc mult!!!

      • La Sinaia nu se poate intra, din pacate, decat cu binecuvantare. Iar eu nu sunt in masura sa o dau… Tot din pacate!

      • Buna ziua. Iertati-mi indrazneala dar am si eu aceasi rugaminte a fratilor si surorilor mele ce si-au exprimat-o deja: as dori, daca se poate sa stiu cum pot ajunge la Metocul Manastirii Prislop. Mentionez ca sunt studenta la Teologie in an terminal si-am ales ca tema de Licenta pedagogia pr. Arsenie Boca … tocmai de aceea mi-ar fi extrem de folositoare aceasta informatie.
        Bunul Dumnezeu sa va binecuvanteze !

      • Doamne ajuta,

        Ati putea sa imi dati si mie adresa de la Metocul Manastirii Prislop din Sinaia, va multumesc din suflet.

        Doamne ajuta!

      • V-am raspuns pe mail. As dori sa rog cititorii ca pe viitor sa nu imi mai ceara informatii despre metocul de la Sinaia, fiindca nici macar nu m-am invrednicit sa ajung pe acolo, si nu sunt tocmai eu in masura sa raspund… Va recomand sa mergeti la Draganescu pentru mai multe informatii, Parintele Lucian este un om mai mult decat abordabil… Multumesc!

  11. Multumesc pentru adresa,sper sa ajung acolo cat mai repede

  12. Am o intrebare : Manastirea Sinaia este Metocul manastirii Prislop ? Daca nu este aceasta si o stiti dumneavoastra imi puteti da si mie adresa va rog ?
    Multumesc si Doamne ajuta !

  13. Cine doreste sa vina cu noi pe un traseu exceptional de frumos la Alba Iulia Aiud M-rea Ramet si la Pr. Arsenie Boca la Prislop pe 5-6 iunie. Programul intreg aici:

    http://paginadefolos.blogspot.com/2010/05/pelerinaj-transilvania-5-6-iunarsenie.html

    Noi am mai facut traseul acesta pe 1-2 mai. Datorita solicitarilor de a-l repeta, vi-l punem astazi inainte. Accesand linkul de mai jos veti putea vedea impresiile pelerinilor si poze din pelerinaj

    http://paginadefolos.blogspot.com/2010/05/impresii-si-fotografii-din-pelerinajul.html

  14. Buna ziua,

    Sunt din Bucuresti si imi doresc foarte mult sa ajung la Prislop. Am fost in urma cu 2 ani si-am primit mari indrumari carora nu le-am dat ascultare de la inceput dar care mi-au luminat incet incet inima si acum sunt convinsa ca Parintele Arsenie Boca ne ajuta pe fiecare de acolo de unde este. Daca aflati de pelerinaje care se fac la Prislop, va rog da-ti-mi de stire pe e-mail. Multumesc. Doamne ajuta!

  15. refacem pelerinajul in Transilvania de care se vorbeste mai sus! Traseul mai in detaliu il puteti gasi aici: http://paginadefolos.blogspot.com/2010/07/pelerinaj-in-transilvania-28-29-august.html

    In mare mergem la Alba Iulia, Aiud la moastele detinutilor politici de aici, la M-rea Ramet unde ne vom caza apoi la M-rea Prislop la mormantul parintelui Arsenie Boca unde vom si participa la Sf. Liturghie

    Va asteptam!

    Contact: io_konstant@yahoo.com
    Imi puteti da un add pe mess si pt alte pelerinaje

    Constantin Iordachescu

  16. da, adevar ati spus despre biserica din draganescu (eu fiind consateanca din draganescu) dar mai stiu de la bunica mea ca PARINTELE ARSENIE atunci cand a pictat biserica mancarea ii aduceau oameni din sat si in ziua cand bunica mea i-a venit randul sa duca mancare la PARINTE nu avea bani adica era mai saraca a mers la PARINTE si i-a zis iar PARINTELE i-a raspuns ca poate sa ii duca lapte oua ceapa sau ce are pt ca toate sunt de la Dumnezeu. la care bunica mea i-a raspuns ca laptele e de dulce iar PARINTELE i-a raspuns ca e din iarba si nu e carne. toate astea mi le-a povestit bunica mea si sa stiti ca au ramas intiparite in minte deci chiar sfatuiesc pe toti oameni sa vina in SF BISERICA si o sa plece cu o liniste sufleteasca pt ca a fost ridicata a 2 oara si ca a fost pictata cu credinta si cu frica de DUMNEZEU DUMNEZEU SA VA AJUT ASA CUM, M-A AJUTAT PE MINE LA GREU

  17. O sa merg curand la Sinaia si as dori si eu sa ajung la Metocul manastirii Prislop, imi puteti da si mie adresa? Multumesc.

  18. Imi sunt de mare folos si interes detaliiile articolului d-lui Alexandru Craciun, cat si toate comentariile care au urmat. Intrucat intentionez sa ajung la Sfanta BIserica Draganescu in urmatoarele zile impreuna cu cateva prietene, m-ar mai interesa si alte detalii: daca este deschisa permanent sau numai in zilele cand se oficiaza slujbe, cum se poate ajunge din Bucuresti cu masina, si orice alt ceva ce ar mai fi de folos pentru un mic pelerinaj (daca se poate numi astfel).
    Va multumesc! Doamne ajuta!

  19. Doamne Ajuta! Foarte frumos si adevarat acest articol si imi place ca te-ai documentat extrem de bine. Te rog in limita timpului tau timp liber sa vb. pe mess Alexandru-Valentin. Tine-o tot asa. Pacea inimii sa cuprinda toata omenirea si toata Terra. M.A.

  20. Buna ziua,

    As dori si eu ca si alti cititori sa stiu unde a locuit Parintele Arsenie la Sinaia.
    Va multumesc.

  21. Doresc din suflet sa ajung la biserica DRAGANESCU pictata de ARSENIE BOCA , preot cu mult har a facut si face minuni rugaciunile adresate lui s-au implinit fara DOAR SI POATE.
    iNTELEG CA SE IESE DIN BUCURESTI prrin sos Alexandriei, treci prin Bragadiru , Apoi Cornetu , dupa care Mihailesi si de acolo cum ajungi la Draganescu ?
    Si inca o intrebare , daca biserica este deschisa zilnic, daca poate fi contactat PREOTUL DE AICI LA VREUN TELEFON ?

    • Buna ziua, ati aflat daca exista un no tel de contact la biserica?
      Daca da ,as aprecia tare mult sa mi-l transmiteti in vederea unei vizite.Cu prietenie,Emilian .

      • Dati-mi o adresa de mail corecta, am incercat sa vi-l trimit si mi s-a retrunat. Multumesc!

  22. Multumesc si Doamne ajuta!
    Tocmai am gasit informatia care-mi trbuia.
    Vreau si eu sa ajung la aceasta biserica, pictata de parintele Arsenie Boca.

  23. Am fost la Prislop de cateva ori si de fiecare data ma emotioneaza locul. De multe ori parca imi e dor sa dau o fuga pana acolo, sa merg la mormantul parintelui, sa ma bucur de linistea si maretia locului. Insa acum realizez ca am citit despre Biserica de la Draganescu, dar nu am ajuns in acest loc. As dori daca se poate sa imi spune-ti unde se afla Metocul, locul despre care vorbeati in articol. E prima oara cand aud, deci nu stiu unde se afla si nici alte detalii.
    Apropo, de fiecare data cand plec de acolo, dupa ce ma urc in masina, incepe sa ninga sau sa ploua, desi poate afra e soare!

  24. As dori sa aflu numele parintelui ce slujeste la Biserica Draganescu si adresa bisericii.Va multumesc.

  25. Buna seara. Eu am mers de doua ori la mormantul Parintelui Arsenie si la biserica Draganescu, picturile sunt deosebite si merita vazute de tot crestinul. Trebuie facut cunoscut si Parintele Arsenie ca om si sfant, trebuie cunoscut adevarul despre moartea ordonata de cabinetul doi si mai cred ca foarte curand va fi canonizat. Nu inteleg de ce se tin lucrurile acestea evidente secrete. Pentru cine nu stie, exista si o fundatie numita Arsenie Boca, si un scriitor de suflet Dan Lucinescu, fundatia ajuta copii saraci, batrani, familii nevoiase. Fac drumuri si duc alimente si ce mai trebuie. Ce nu am inteles, ca si ceilalti cititori ai dvs unde este locul metocul manastirii Prislop din Sinaia. Inca un mister care nu cred ca a fost impus de Parinte. Adresa mea de email este sache_st@yahoo.com Daca puteti si este permis as dori sa stiu unde este metocul manastirii Prislop din orasul Sinaia. Va multumesc si va felicit pentru articol-fotografii.

  26. Buna ziua. Va rog frumos sa-mi dati si mie adresa metocului manastirii Prislop din Sinaia deoarece as vrea sa merg cu prietena mea si cu fetele noastre sa ne rugam acolo. Va multumesc

  27. Articolul este unul de suflet pentru un suflet de Sfint ca al parintelui monah Arsenie Boca.Am a va povesti,cate una alta din cateva MINUNI facute cu roaba lui Dumnezeu de catre parintele monah.Doamne!Doamne! Ce minuni. Nu l-am cunoscut cat a fost printre noi, dar l-am cunoscut si simtit cu varf si indesat de cand a plecat ACASA. Dupa ce am primi din darurile Ceresti prin harul si darul Sf Sale am inteles de in drum spre casa(Buc) drumul meu se oprea intii la Prislop. Suntem niste ignoranti,si,subtiri in credinta si nici nu stim cand Dumnezeu ne tine in brate sa ne treaca de valtorile vietii, ca singuri nu putem. Imi este sufletul plin de bucuria inmultirii celor ce-l gasesc pe Dumnezeu prin parintele monah AMIN

    • caut sa iau legatura cu dumneavoastra!!! ozana

    • Vorbe de suflet, spuse din suflet, ajunse in suflet !

    • Am intalnit-o pe aceasta doamna care lasat aceasta ultima nota, relativ recenta. Dumneaei ne poate transmite lucruri importante, iar impreuna putem construi pe mai departe in linia acestui inspirat articol. Parintele mi-a dat ocazia sa o reintalnesc. Va rog sa-mi favorizati reintalnirea. Nu ne-am mai vazut de 4 ani de cand lucram la Min pt IMM-uri.

      • Am încercat să o contactez eu însumi pe doamna Aura cu ceva timp în urmă, din păcate, nu mi-a răspuns la mail nici până astăzi. Am să mai încerc totuși o dată, la insistența dumneavoastră. Dacă obțin un feedback, am să vă pun în legătură cu dânsa.

      • Multumesc frumos!

  28. Daca imi este permis va voi lasa link-ul spre un fel de articol numit Metocul manastirii Prislop din orasul Sinaia, este acolo si o fotografie:

    http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=27408

    Cu respect,
    st

    • Vă mulțumesc pentru link, despre metocul de la Sinaia poate am să scriu și eu cândva, dacă îmi va fi permis, bineînțeles. Vă doresc numai bine!
      V.A.

  29. Seara buna si felicitari pentru randurile de mai sus! Va rog daca-i cu putinta, sa-mi transmite-ti pe mail angry_history@yahoo.com adresa metocului din Sinaia. Va multumesc! A.G.

  30. Valentin, ai facut un lucru minunat, multumim frumos.
    As vrea sa stiu si eu unde este Metocul manastirii Prislop din Sinaia.
    Vreau sa merg la Draganescu, Sinaia, Prislop anul acesta.
    Orice alte informatii utile / ajutatoare sunt bine-venite.
    Multumesc

  31. Pentru cei care doresc (cum imi doream si eu) sa vada Metocul le spun urmatoarele: zilele acestea am fost in Fagaras, am vrut sa ‘iau’ urma Parintelui, am mers la Sambata, la izvor, la manastirile din jurul Sambetei, am vorbit cu doi oameni de peste 70 de ani care l-au cunoscut si au vorbit cu Parintele Boca. Pentru cei dornici de cuvinte din acea vreme, ii sfatuiesc sa mearga la manastirea Berivoi – Fagaras, la maica Sofia. Este una din persoanele care l-au cunoscut personal la Draganescu. Nu la Metoc, la Berivoi. Legat de Sambata, sunt dezamagit de cei care o conduc acum. Au lasat in paragina locul din padure al Parintelui, in schimb se ocupa cu altele si au devenit uriasi. Nu au facut un loc al Parintelui in manastire, l-au facut in schimb cei din catedrala orasului Fagaras. Izvorul Parintelui a devenit un loc aproape comercial, statuiete de ciute (din cele de 10 lei bucata), bidoane de 20 litri spalate acolo, cozi, gunoaie. Nu mai este spiritul Parintelui acolo, nu mai e din punctul meu de vedere. Legat de Metoc, este un loc inca dorit secret – nu stiu de ce si mai ales de cine, mergand acolo nu veti putea intra, inca nu. Am aflat mai multe informatii si voi scrie inca un articol atunci cand se vor sedimenta. Cu drag, st.

  32. Multumesc frumos pentru articol.
    Doamne ajuta-ne pe toti cei ce cauta si doresc sa fie ajutati.

  33. numele meu de familie este alexandru sa va dea bunul DUMNEZEU tot binele din lume zile indelungate si iertarea tuturor pacatelor indraznesc sa va rog daca aveti si puteti sa mi dati cintece ortodoxe cintari de psalmi si orice fel de materiale ortodoxe prin mail va rog sa ma iertati pentru ca nu prea stiu sa scriu bine la calculator DOAMNE AJUTA

  34. Metocul este o casa construita de cativa zidari din Sinaia care traiesc si acum, au primit indicatii direct de la Parinte si isi amintesc multe despre acesta ca de exemplu reteta parintelui pentru tencuiala din albus de ou si nisip fin de plaja de mare. Motoc inseamna o propietate a unei manastiri. Este in Sinaia in cartierul numit Tirul cu Porumbei pe strada Privighetorii. O casa cu poarta inalta de lemn cum numai in Fagaras vezi. In curte mai este si o alta vila apartinand unui fost primar din Sinaia, ambele fiind astazi in proprietatea Manastirii Prislop, iar Motocul nu are nici o legatura cu Manastirea Sinaia. Acolo, la etaj este atelierul de numai 1 m lungime in care Parintele a conceput toate schitele picturilor de la Draganescu si camera Parintelui cu iesire la balcon unde se afla vestitul vesmant alb si cureaua purtate de Parinte la Sambata. Din pacate maicile care stau acolo nu permit accesul si nu poti vedea decat casa din afara.
    Radu

  35. Din cate stiu, in Sinaia nu exista strada Privighetorii, ci str. Privighetorilor.
    Dar stiam ca Metocul se afla pe str. Tirul cu Porumbei (care este strada, NU cartier) vezi harta:
    http://www.turistinfo.ro/sinaia/cazare-sinaia/viila_un_gratar/harta-acces-viila_un_gratar-c53220.html

    Poate ne lamureste cineva care-i realitatea…

  36. Felicitari pentru articol! Citindu-l, am retrait clipele petrecute la Biserica Draganescu, cu o luna in urma..
    Primavara trecuta am fost la Sinaia, impreuna cu o prietena, insetate de informatii despre viata Parintelui Arsenie Boca si dornice sa calcam pe urmele pline de har ale acestui Sfant..Cartierul este “Tirul cu porumbei”, l-am gasit relativ usor, cu ajutorul unei harti a orasului. In apropierea metocului, localnicii ne-au indrumat..Se afla in partea de nord-vest, in vecinatatea padurii. Din pacate, nu am gasit intelegerea si “deschiderea” la care speram. Ne-am intors mai mult decat dezamagite..Am inteles astfel ca acest loc este mai degraba ascuns pelerinilor, celor care merg pe urmele Sfantului.. In incinta se afla mai multe corpuri de cladire, dupa multe insistente una dintre maicute ne-a primit in curte si ne-a raspuns la cateva intrebari..A dezmintit faptul ca Parintele a murit torturat de comunisti, ne-a spus ca a fost bolnav, l-a cunoscut personal si i-a stat alaturi pana si-a dat ultima suflare.. Maicutele de aici merg la slujbe la Manastirea Sinaia, fiindca la metoc ele doar isi duc existenta obisnuita, nu se primesc acatiste, nu este un loc de pelerinaj.. Nu am vazut exact locul in care a stat parintele in ultima parte a vietii..Doar intr-un garaj din curte am zarit un bolid negru, stralucitor..Probabil vreun slujitor al Bisericii, de rang superior, se afla la odihna.. Era de 1 Mai..

    • Frumos textul tau, si necesar foarte celor care, din intamplare, mai ajung si pe blogul meu… Iti multumesc si de aprecieri!

  37. Am fost in ianuarie 2012 la Draganescu,la biserica pictata de Parintele Arsenie Boca.Obisnuit de la Cernica(unde se fac slujbe scurte pentru sfintirea masinii),am intrebat preotul daca poate sa faca o slujba de sfintirea masinii si cat ma costa…( o cumparasem relativ de curand).Raspunsul a fost: nu sfintim masina ci facem o slujba pentru sfintirea soferului,caci el conduce masina!Sa nu vorbesc cu pacat,dar cred ca este singurul loc (si-am fost la multe biserici si manastiri din tara)unde nu sfintesc obiecte…..

    • Care este chestia cu sfințitul mașinii ? Nu te mai prinde radarul, nu mai ai accidente, poți conduce beat la volan fără să te oprească poliția ? Dacă este așa de ce nu scot ăștia o lege ca toate mașinile să fie sfințite și astfel să dispară grozăviile de pe drumurile țării (nu știu dacă sfințirea are efect și asupra mașinilor cu număr de Bulgaria, dar ar trebui fiindcă și ei sunt majoritari ortodocși) ?

  38. buna ziua.as dori sa ajung din Bucuresti la Draganescu singurica cu microbuzul sau autobuzul.(pentru ca nu am auto.).
    concret:de la ce autogara exista curse spre destinatia dorita? si un program de dimineata pentru sfinta liturghie.
    eu nu m-am descurcat, de aceea v-am intrebat .poate experienta dumneavoastra sau a altor cititori lamureste situatia.
    multumesc.

  39. Cine doreste sa ajunga la Hateg la Parintele Arsenie Boca, cu masina, plecare din Bucuresti, in fiecare weekend. Contact la adresa de e-mail: pelerinajhateg@gmail.com

  40. Buna ziua
    Multumesc pentru impresile impartasite si pot spune caci acest simtamint legat de tot ce inseamna Parintele Arsenie Boca il impartasesc si eu.
    Am o rugaminte.Imi puteti spune numarul de telefon de la Biserica Draganescu,am dori sa mergem vinerea aceasta si vrem sa anuntam pentru a vedea la cit se oficiaza slujba.
    Multumesc
    Maria

  41. Felicitari,d-le Craciun, pentru modul in care ati scris,si despre felul in care il vedeti pe parintele Arsenie Boca.Multa sanatate si succes in tot ceea ce v-ati propus sa faceti si de acum inainte!

  42. va multumesc din suflet pt toate sfaturile si tot ce tine de sf parinte arsenie boca mergeti la el cu orice problema ati avea ca el vi-le rezolva pe toate si sa credeti in el cat de putin sa nu mergeti la el ca si cum ati face o proba pt ca el stie tot ce gandesti mergi la el smerit cu frica de d-zeu si daca ai vre-o suferinta el ti-o va alina

  43. ce program de vizitare are biserica de la Draganescu?

  44. Felicitari pentru blog!As dori sa ajung la Biserica Draganescu.Imi puteti scrie in mail programul de vizitare sau un nr de tel al parintelui?
    Va multumesc,
    Doamne Ajuta!

    • Nu mai am telefonul Parintelui Lucian! Dar cel mai sigur este sa ajungeti duminica, intre 9-13. Stiu sigur ca biserica e deschisa. Se si slujeste Sf. Liturghie.
      Cele bune!

  45. Este o problema totusi…
    Daca mergi atunci cand este slujba, banuiesc ca biserica-i plina si nu poti sa te plimbi prin biserica sa admiri pictura.
    Ar fi de mare ajutor daca cineva care ajunge acolo, il intreaba pe preot cand e deschisa biserica, dar nu atunci cand e slujba.

    • Biserica e plina in timpul slujbei, dupa aceea, pe la orele 13, se goleste, iar pictura poate fi admirata in voie. Cine doreste sa vada pictura poate sa vina direct la orele 13. Sunt solutii. Eu nu pot sa spun un program de care nu sunt sigur, fiindca nu imi asum sa se duca cineva si dupa aceea sa imi spuna ca nu a gasit pe nimeni. Repet, cel mai sigur e intr-o zi de duminica, pe la orele 13…

    • Daca vrei sa admiri doar pictura, atunci cu siguranta ai o problema! Cu alte cuvinte nu esti credincios…Din punctul meu de vedere cine nu sta la slujba ci vrea doar sa admire, nu e vrednic sa intre in acea biserica!

      • Liliana, nu cred ca esti tu in masura sa hotarasti cine e “vrednic” si cine nu e…
        Daca esti credincios, nu inseamna neaparat ca trebuie sa te tavalesti pe jos, sau sa te dai cu capul de asfalt…
        Nu sunt “acel tip” de credincios. Sunt un om normal. In fiecare an merg la manastirile din Moldova / Bucovina / Maramures ghici de ce)
        Inainte sa va repeziti si sa aruncati cu pietre sau cuvinte, vedeti ca de fapt altii au intrebat cum/cand se poate merge – oameni care nu au masina si merg cu autobuz / tren maxi-taxi si care daca vin din zona ardealului sa zicem, nu cred ca le este bine sa fie biserica inchisa.
        Cred ca s-a deviat destul de la subiectul frumos al blogului si cred ca nu-i normal.
        Hai sa incercam ca atunci cand deschidem gura, sa avem si mintea conectata.
        Va doresc o seara placuta.

      • Mare pacat ai grait! Asta arata clar ca tu nu ai credinta,ai aruncat deja cu pietre fara sa stii si fara sa ai vreun drept.Domnul nostru nu ne judeca dupa participarea la slujbe.El ne iubeste pe toti neconditionat ! Imi pare rau ca nu ai inteles nimic pentru ca imi dau seama usor ca un om cu adevarat credincios nu ar fi judecat asa.Banuiesc ca n-ai vorbit niciodata cu Domnul nostru ci doar ai spus una sau mai multe rugaciuni robot! imi pare rau ca m-am simtit usor enervata la rasunsul pe care l-ai dat si am simtit nevoia sa-ti raspund.

  46. Sorin, daca ai motive sa mergi la parintele Arsenie Boca la Draganescu sau in Fagaras sau la Prislop, atunci mergi si nu intreba nimic. Daca esti indoit, atunci poti viziona icoanele parintelui si pe internet. Problemele de care spui nu exista.

    • Cand plec la un astfel de drum, am un traseu mai lung, nu un singur obiectiv. De asta sunt mai exact si calculat din fire…
      In plus, nu merg singur, mergem un grup mai mare de prieteni.
      Treaba cu “indoiala”…zau ca e cam depasita…

      • “Treaba cu “indoiala”…zau ca e cam depasita…” = “Nu mai avem aceasta preocupare…”
        Ne dorim atat de mult sa vedem aceasta pictura profetica, fara sa ne dam seama ca am ajuns sa o traim… fiecare dintre noi

      • Nu stiu exact la ce indoiala te referi… Cu partea a doua a mesajului sunt de acord!

  47. În principiu, Sorin are dreptate. E normal, dacă are în vedere un pelerinaj mai complicat, să dorească să știe din timp între ce ore e deschisă biserica, pentru a o vizita în liniște. Numai că eu nu pot să ofer această informație, pentru că nu o dețin. Singurul reper de netăgăduit e Liturghia duminicală. Eu cred că părintele Arsenie prețuiește chiar și simpla intenție de a ajunge într-un loc marcat de Sfinția sa. Eu, bunăoară, nici până acum nu am ajuns la Prislop, deși au fost nenumărate ocazii. Nu m-am învrednicit, dar îmi păstrez speranța. Vă doresc numai bine, și am rugămintea să nu ne mâhnim unii pe alții.

    • Alexandru, nu tu trebuia sa dai informatia asta, ci oricine a ajuns acolo, putea sa-l intrebe pe preot.

  48. Nu e vorba de mahnire, Alexandru, e treaba de perceptie. Unii ajung la aceste locuri pentru ca il cauta pe parintele Arsenie Boca si merg unde cred ei ca il gasesc, altii merg sa viziteze obiective turistice. Este bine si asa si asa din punctul meu de vedere. Sorin, la Draganescu se ajunge usor doar daca ai masina personala, altfel trebuie sa gasesti autobuze (ratele de altadata). Biserica e in general deschisa, mergi pe la ora pranzului, la lumanari si icoane se afla o doamna extrem de binevoitoare, povesteste despre picturile bisericii. Daca se intampla sa fie inchisa, se pot intreba localnicii si daca bati la o poarta de vis-a-vis vine cineva sa deschida. Eu am fost odata pe la ora 16 si am revazut biserica. Sfatul meu este sa citesti inainte de vizita cateva lucruri din viata parintelui Arsenie Boca, pe internet se gaseste si un documentar numit Arsenie Boca omul lui Dumnezeu. Cu bine.

    • Multumesc frumos pt. raspunsul concret si la obiect.
      Sper sa-l citeasca si cei care intrebau mai sus despre mijloace de transport catre Draganescu.
      Despre parintele Arsenie Boca, am citit, am urmarit emisiunile de la TV, chiar mi-am facut un “dosar” despre viata sa, pe care l-am dat si familiei sa-l citeasca. Acum urmeaza drumul…eu asa procedez mereu.
      Picturile din biserica Draganescu le-am vazut de mult, dar una este sa vezi niste poze pe calculator si cu totul altfel este sa fii acolo, langa ele, sa inchizi ochii si sa visezi, sa-ti inchipui ca privesti peste umarul parintelui Arsenie Boca in timp ce picteaza…
      In fiecare an merg cu familia in Moldova, Bucovina si mai rar in Maramures (ca e cam departe). Acolo ne simtim cel mai bine.
      Am observat un lucru in aceste plimbari ale noastre.
      Aproape toate bisericile ortodoxe, sunt deschise doar atunci cand este slujba, sau alt eveniment, in rest…incuiate.
      Bisericile catolice in schimb, au usile deschise larg, desi mi s-a intamplat sa intru sa vizitez si sa nu fie absolut nimeni inauntru.
      Nu a reusit nimeni sa-mi explice anomalia asta.
      S-auzim de bine…

  49. Mergem din nou la M-rea Prislop la pr Arsenie Boca. 15-16 iunie. Vom vizita si alte locuri absolut minunate: Transalpina, Castelul Corvinilor, Canalele Dunarii precum si M-ri ca: Tismana, Lainici, Sf. Ana de la Orsova, Bistrita…. Contact Constantin 0748145015 io_konstant@yahoo.com http://paginadefolos.blogspot.ro/2013/05/pelerinaj-la-prislop-iunie-2013.html

  50. Indraznesc si eu sa va rog sa-mi spuneti cum as putea ajunge , din Bucuresti, la Draganescu si la ce telefon pot cere relatii.

  51. fratia ta Valentin Alexandru. Sunt p.cuv. Kiril, cleric al Sf.Biserici Ortodoxe Romane. Atunci cand citesti acest mesaj am rugamintea , daca ai disponibilitate, sa-mi dai un semn la corpulteologic@gmail.com sau teologumena@gmail.com.
    Doamne ajuta si felicitari.
    Bunul Dumnezeul nostru Cel Intreit sa te aibe in paza Sa

  52. DOAMNE AJUTA!!PE 2 AUGUST 2013 PLECAM UN GRUP DE 9 PERSOANE LA PRISLOP,AM FOST DE FOARTE MULTE ORI, VA ROG SA NE AJUTATI CU UN NUMAR DE TLF AL PARINTELUI LUCIAN DE LA BISERICA DIN DRAGANESCU, SAMBATA DIMINEATA 3AUG VREM SA TRECEM PE AICI,,AOI SPRE PRISLOP..VA MULTUMIM ANTICIPAT!!

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 47 other followers

%d bloggers like this: