„Requiem”: Drama unui destin

Afişul filmului
Poster film

În fond, nu se pot considera împlinite decât destinele frânte. (E. M. Cioran)

În noaptea de 8/9 mai 2009 am revăzut filmul Requiem (regia: Hans-Christian Schmid, scenariu: Bernd Lange), pe care îl aşteptam de ceva vreme şi pe televiziunea naţională. Deşi „plasat” strategic la o oră practic imposibilă (douăzeci de minute după miezul nopţii, în condiţiile în care filmul avea reputaţia unui thriller), vizionarea m-a copleşit. Până atunci, nu avusesem curajul să-l urmăresc integral, deşi eram familiar cu „povestea”, şi mai ales cu viziunea regizorală care a însoţit reconstituirea acestui caz (cunoscut în epocă sub numele de „Cazul Klingenberg”). E vorba de tânăra studentă Anneliese Michel, care a murit la jumătatea anilor ’70 din pricina „deshidratării şi malnutriţiei” (cauza oficială a morţii), la capătul mai multor şedinţe de exorcism. Filmul The Exorcism of Emily Rose (regia Scott Derrickson, Statele Unite/Canada, 2005), lansat cu un an înaintea lui Requiem (2006), se inspirase din acelaşi caz, mai puţin fericit însă. Ca orice producţie tipic hollywoodiană, reuşea mai degrabă să te şocheze decât să te pună pe gânduri, prin faptul că insista pe latura spectaculară a poveştii, neglijând – e drept, nu cu desăvârşire – dimensiunea profund umană a dramei. Parcă pentru a echilibra acest balans, Requiem vine cu acea doză de sobrietate specific germană, mai apropiată de statura reală a personajului (în film, Michaela, interpretată de Sandra Hüller).

Michaela
Michaela

Cu toate precauţiile de rigoare („personajele şi întâmplările care apar în acest film sunt fictive”), Schmidt reuşeşte să reconstituie atmosfera în care a trăit Anneliese, precum şi veridicitatea psihologică a personajului. Filmul începe „rece, tăcut şi reţinut, dar nivelul tensiunii creşte pe măsură ce eroinei îi revine tot mai clar, zice ea, că nu e epileptică, ci posedată” (Iulia Blaga). Ceea ce m-a frapat încă de la primele cadre a fost economia excepţională de artificii „cinematografice”. După cum remarca un cronicar, filmul lasă impresia că e realizat de un amator. Dar în asta constă punctul lui forte şi e meritul lui Schmid de a nu fi abuzat de tehnici sofisticate, pentru a lăsa povestea să vorbească de la sine.

Scenă din film
Scenă din film

Michaela e o adolescentă „serioasă” care vrea să urmeze pedagogia, pentru a ajunge învăţătoare. Suferindă încă din copilărie de ceea ce pare a fi o formă de epilepsie (diagnosticată „prin excludere”), Michaela îşi urmează cu stricteţe tratamentul medicamentos. Cuminţenia şi candoarea o caracterizează. Totuşi, bursa pe care o obţine la Universitate o pune în faţa asumării propriului destin: îşi face un prieten, îşi susţine cu bine examenele, se gândeşte la viitor… Din nefericire, coarda se rupe, atunci când începe să audă voci şi să vadă feţele hidoase ale demonilor, care îi spun că o să ajungă în iad. E incapabilă să se lupte, să opună cea mai mică rezistenţă. Nu se mai poate ruga, nu se mai poate atinge de cruce. Începe să creadă că e posedată. Evident, nimeni nu o crede, nici nu o înţelege. Preotul duhovnic îi spune că „demonii sunt simboluri, nu sunt entităţi cu existenţă reală” (!). În cele din urmă, apelează la sfatul unui exorcist, însă şi acesta o dezamăgeşte. Toată lumea e depăşită de situaţie, deşi toţi încearcă să o ajute. Exorcismul are loc în final, dar Michaela înţelege că rostul suferinţei ei e să salveze alte suflete. Privirea cu care se încheie filmul e plină de compasiune şi resemnare…

Scenă din film
Scenă din film

Sandra Hüller (debutantă în film) activează ca membru permanent în Trupa de Teatru din Basel. Pregătirea actoricească i-a folosit cum nu se poate mai bine în Requiem, deşi recunoaşte că „a costat-o foarte multă energie”. Un actor de teatru se dăruieşte cu mult mai multă pasiune rolului decât un actor de film. De altfel, nu te poţi apropia de un asemenea subiect fără să simţi, măcar pentru câteva clipe, fiori reci pe şira spinării. Cu toate astea, Requiem nu este un horror, şi nici măcar un thriller: este o dramă. Nu ni se „prezintă” demoni, nu auzim voci. Ritualul de exorcizare nu e filmat din faţă. În prim-plan e doar suferinţa Michaelei, care devine tot mai acută, pe măsură ce filmul se apropie de sfârşit.

Sandra Huller
Sandra Hüller

Despre stilul de interpretare al Sandrei Hüller, s-a spus că este „absolut răvăşitor” (Iulia Blaga), şi încă nu s-a spus totul. Sandra e atât de autentic feminină, încât îţi taie răsuflarea. Nici un gest forţat, nici un efect facil. De altfel, tipul de frumuseţe pe care îl întruchipează, e la antipodul tipului agresiv-erotic (şi superficial) cu care ne-au obişnuit producţiile hollywoodiene recente. Sandra Hüller („Michaela”) nu are o frumuseţe de manechin, iar silueta ei este „doar” armonioasă. Cu atât mai mult izbeşte impresia de veridicitate: un personaj în carne şi oase, iar nu o simplă „făcătură” cinematografică! Interpretarea se bazează numai şi numai pe instinct. Un instinct cultivat, însă.

Michaela şi Peter
Michaela şi Peter

M-a frapat, de asemenea, absenţa erotismului violent, de care nici un film contemporan nu e scutit. Singura scenă propriu-zis erotică dintre Michaela şi prietenul ei, e jucată atât de frust („la rece”), încât nu poţi decât să admiri decenţa extraordinară de care dau dovadă actorii. Această lipsă de efecte căutate cu orice preţ, conferă o încărcătură emoţională deosebită celor mai banale (aparent) cuvinte sau gesturi.

Michaela
Michaela

Requiem e genul de film pe care îţi doreşti să-l vezi de unul singur, pentru că te absoarbe total. Şi pentru că, de la un punct încolo, nu mai poţi să-ţi stăpâneşti lacrimile. „Nici biografie, nici documentar” (Bernd Lange), Requiem se vrea un fel de evocare nostalgică a tinereţii, a visurilor şi speranţelor spulberate, a acelei atmosfere de la începutul anilor ’70, când pentru mulţi dintre tineri, neverosimilul părea cu putinţă.

Alexandru Valentin CRĂCIUN

Articolul se dedică lui Radu Medruţ Nicolae (Cluj-Napoca).

Site oficial:

http://www.requiem-derfilm.de/requiem.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s