Sfântul Valentin al Ortodoxiei

 

Biserica Delea Nouă din Bucureşti (Paroh: Pr. Ioan Gheorghe Ţeugea; slujitori: Pr. Claudiu Cotan, Pr. Valentin Fătu) e biserica mea de suflet. Ceea ce m-a cucerit dintru început aici a fost buna rânduială duhovnicească, dublată de râvna părinţilor slujitori. Începând din luna octombrie a anului 2005, am primit un motiv în plus de bucurie: o părticică din moaştele Sfântului Sfinţit Mucenic Valentin se află în această biserică. Am luat parte la acea slujbă minunată fără să fi ştiut din vreme despre ceea ce urma să se întâmple. Şi m-am întrebat: cine este Sfântul Valentin?   

Biserica Delea Nouă
Biserica Delea Nouă

Pentru cei mai mulţi dintre noi, numele Sfântului Valentin este asociat cu „Ziua Îndrăgostiţilor”, o sărbătoare profană a „iubirii fără frontiere”. Ei bine, nimic mai fals! Sfântul Valentin al Ortodoxiei este prăznuit pe 30 iulie şi aparţine Bisericii nedespărţite a primelor veacuri. Dăruit cu harisma vindecărilor, Episcopul Valentin provenea din oraşul Interamna, regiunea Umbria (astăzi Episcopia din Terni, Italia). Prin puterea sa vindecătoare îi convertea pe cei necredincoişi la credinţa întru Hristos.     

Tot faima de vindecător l-a făcut cunoscut de tinerii studioşi într-ale filosofiei. Şi iată cum: în vremea aceea, filosofia era la loc de cinste. Asta i-a adus la Roma pe trei tineri „scolastici”: Procul, Efiv şi Apolonie. Aceştia erau de neam elin şi studiaseră filosofia la Athena (marele creuzet al filosofiei). Odată ajunşi la Roma, au adăstat la un retor numit Craton („dascăl iscusit în înţelepciunea acestei lumi”), probabil tot de neam elin. Aici aveau să-l întâlnească pe Sfântul Valentin, venit tocmai din Interamna să-l tămăduiască pe fiul retorului păgân, aflat pe moarte.

Sf. Mucenic Valentin
Sf. Mucenic Valentin

Condiţia vindecării este credinţa. Asta au aflat cei trei tineri „scolastici” în noaptea în care Sfântul Valentin s-a rugat pentru tămăduirea fiului lui Craton. Prin vindecarea minunată a acestuia s-a dovedit încă o dată deşertăciunea înţelepciunii acestei lumi, neputincioasă a pricepe tainele lui Dumnezeu. „Filosofia cea din afară” şi-a aflat astfel „leacul” în credinţă, iar cei trei tineri învăţăcei au devenit ucenici desăvârşiţi ai lui Hristos.

Împreună cu dascălul lor „în cele dumnezeieşti”, Sfântul Valentin, aveau să fie martirizaţi prin tăierea capului. Sfântul Valentin ar putea fi socotit, alături de Sfânta Ecaterina, ocrotitorul studenţilor. Mai mult, al celor pasionaţi de studiul filosofiei. Aşa cum am fost eu însumi. De la filosofie la înţelepciune e cale lungă, însă Sfântul Valentin a fost dascăl desăvârşit în „înţelepciunea cea de sus”. Îi datorez încheierea cu bine a studiilor mele de filosofie. Şi încă multe altele, care mă fac să îl recomand celor dornici de învăţătură, ca pe un mare îndrumător şi ajutător. A venit timpul ca numele Sfântului Valentin să nu mai fie asociat cu „Ziua Îndrăgostiţilor”. Sau poate, cu ziua îndrăgostiţilor… de Înţelepciune. De altfel, aceasta şi este definiţia dintotdeauna a filosofiei: iubirea de înţelepciune.

Alexandru Valentin CRĂCIUN

Anunțuri

3 comentarii

  1. „Prin natura sa, omul tinde intr-un fel sau altul sa introduca frumosul in viata sa”.
    Felicitari! Ai reusit.

  2. Da, ajută şi la învăţătură: înainte de nişte examene m-am rugat lui şi chiar am mers la biserica de care spui unde e o bucăţică din moaştele lui. Ajutorul l-am primit, însă aveam imaginea aceasta despre Sfântul Valentin: că este ocrotitorul îndrăgostiţilor sau că te ajută să-ţi găseşti persoana potrivită. Desigur că numele lui e folosit în toată nebuneala cu ,,Ziua îndrăgostiţilor”, care apropos se apropie, să vezi ce ,,minunăţii” vor apărea pe la ,,tembelizor” în februarie.
    P.S. Nu am slujba Sfântului, am încercat să găsesc pe net dar fără reuşită. Poate o găsesc printre cunoscuţi şi ţi-o dau. Ai încercat la biserica Delea Nouă?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s