Sufletul rus, între lozincă şi nostalgie: „Cum am mâncat un câine”

 Alexandru Nedelcu 
„O tu, soldat rus, care ai eliberat popoarele…” Pe acest ton de laudatio, începea o binecunoscută epigramă a lui Păstorel, care sancţiona simbolic inaugurarea, la Bucureşti (în anii ’50), a Monumentului Soldatului Sovietic: „Te-au înălţat atât de sus, pentru că-ţi put picioarele!” E drept că şi Păstorel a fost „sancţionat” cu câţiva ani de puşcărie, de către comuniştii care nu prea ştiau de glumă!.. Despre acest tip de umor lozincard, dublat de o amărăciune fără leac, e vorba şi în piesa lui Evgheni Grischoveţ Cum am mâncat un câine, în care un „brav soldat rus” îşi deapănă amintirile din armată (marină). Partitura monologală a piesei este o interminabilă lamentatio, interpretată cu acea onestitate tragică pe care o deţine sufletul rus, de către actorul (român!) Alexandru Nedelcu, avantajat, pe lângă talent, de vârsta şi de fizionomia sufletească cerute de un astfel de rol. Despre ce este vorba, în fond?! Despre un anumit tip de înstrăinare pe care l-au experimentat cei care au fost nevoiţi, prin forţa împrejurărilor, să-şi trăiască cea mai frumoasă parte a vieţii (tinereţea), în epoca lozincilor aurite: „O tu, soldat rus, care ai eliberat popoarele…” Între lozincă şi realitate, între laudatio şi lamentatio se deschide un abis pe care nu-l poate umple decât o anumită nostalgie a copilăriei, singura vârstă în care visarea este permisă. Pentru că, vorba lui Cioran, nu le iertăm decât copiilor (şi nebunilor) nesăbuinţa de a visa, şi eventual, de a ne spune adevărul în faţă. Aceste adevăruri ne sunt „spuse în faţă” de un tânăr trecut prin instrucţia militară sovietică. În piesa lui Grischoveţ se simte o nostalgie sfâşietoare după „viaţa de dinainte de mobilizare”, de dinainte de orice formă de înregimentare (ideologică). Această nuanţă amar-nostalgică este cam tot ce a mai rămas din sufletul rus, după mutilarea sovietică. Mai mult decât „cazul” unui tânăr care îşi povesteşte experienţa traumatizantă din trecut prin prisma unei „inadaptări” la prezent, aici este vorba despre drama sufletească a unor generaţii întregi de tineri. Cred, de altfel, că piesa lui Grischoveţ va fi înţeleasă („gustată”) mai ales de cei care au trăit acest fel de experienţe, în mod particular în timpul „serviciului militar obligatoriu”. Aviz amatorilor!

Alexandru Valentin CRĂCIUN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s