“Un sacerdot de primă importanţă”: DAN MIHAI GOIA, Dirijorul Coralei Bărbăteşti Ortodoxe “Te Deum Laudamus”

 

Te Deum Laudamus a devenit demult o instituţie. Încă de la înfiinţare (1990), prin repertoriul abordat şi prin calitatea interpretării, Corala Te Deum Laudamus s-a impus ca un nume de referinţă în peisajul muzical românesc. Născută în plin reviriment post-decembrist, la iniţiativa unor slujitori ai altarului din Bucureşti, a cunoscut transformări inevitabile, atât la pupitrul dirijoral, cât şi în componenţa propriu-zisă. Astfel, între 1990-1996 s-a aflat sub conducerea maeştrilor Petre Simionescu, Valentin Gruescu (cel care a imprimat un caracter somptuos bizantin primului material discografic), respectiv a preotului Constantin Drăguşin. 

 

Odată cu venirea lui Dan Mihai Goia (1997), corala a cunoscut adevărata consacrare, inclusiv în străinătate. Alături de Corul Madrigal, Te Deum Laudamus avea să devină ambasadorul melosului bizantin românesc, cu peste 250 de concerte în palmares. De altfel, această apropiere nu e întâmplătoare. Între anii 1971-1995, Dan Mihai Goia a fost membru al Corului Naţional de Cameră Madrigal (1971-1979 corist, 1979-1995 dirijor/corepetitor) iar în 1998 dirijor secund şi director adjunct al aceluiaşi ansamblu. Era deci firesc ca exigenţele să rămână la fel de valabile pentru Te Deum Laudamus, în acest „creuzet” formându-se generaţii de preoţi, diaconi, studenţi, artişti lirici etc.

Te Deum Laudamus
Te Deum Laudamus

Activitatea discografică a formaţiei a cunoscut de asemenea un traseu ascendent, între 2000-2008 apărând cu totul cinci compact discuri, înregistrate în condiţii profesioniste. Despre ultimul dintre ele vom vobi acum. A fost lansat într-o seară festivă (13 aprilie 2008) la Biserica Sf. Elefterie Nou din Bucureşti, şi se prezintă ca o panoramă a creaţiei muzicale româneşti din ultimii 150 de ani, fiind structurat în patru secţiuni tematice: I. Compozitori clasici şi moderni, II. Momente liturgice, III. Compozitori contemporani, IV. Colinde de Crăciun.    

 

Este – am putea spune – o încununare a activităţii acestei formaţii până în prezent. Dan Mihai Goia ne rezervă însă destule surprize şi pentru viitor, cum ar fi concertul de Ziua Naţională a României (1 decembrie 2008) din Catedrala San Marco din Veneţia, sau cel din cadrul Festivalului George Enescu (ediţia 2009), când Corala Te Deum Laudamus va interpreta (alături de Corul Academic Radio, pe care Dan Mihai Goia îl conduce din anul 2000), „Vecerniile” de Serghei Rahmaninov, o lucrare de anvergură excepţională însumând peste 80 de minute de muzică. Ne aşteptăm ca şi calitatea interpretării să fie pe măsură, cele două formaţii reunite însumând aproape 120 de membri…

Maestrul Dan Mihai Goia
Maestrul Dan Mihai Goia

Situată la interferenţa fericită dintre repertoriul românesc şi cel universal, monodie şi armonie, tradiţional şi novator, Corala Te Deum Laudamus poartă mesajul creştinismului răsăritean exprimat în formele polifonice şi armonice ale muzicii culte. Succesul deosebit de care s-a bucurat până acum în ţară şi peste hotare constituie o confirmare în acest sens…

Lansarea ultimului compact disc în atmosfera sărbătorească de la Biserica Sf. Elefterie, a însemnat încă un triumf, menit să-i încurajeze pe tinerii corişti (în mare măsură proveniţi din mediul universitar) pentru proiectele ambiţioase care vor urma. Dan Mihai Goia a reuşit să păstreze ştafeta la acelaşi înalt nivel, cu toate schimbările care au survenit în timpul celor unsprezece ani de când se află la conducerea coralei. 

În concert la Sf. Elefterie Nou
În concert la Sf. Elefterie Nou

„Un sacerdot de primă importanţă”, aşa a fost numit maestrul Dan Mihai Goia de către muzicologul Grigore Constantinescu, cu ocazia aceleiaşi memorabile lansări de disc. Şi pe bună dreptate, dacă ne gândim că fiecare concert de muzică sacră reprezintă o slujire, o oficiere. De altfel, pentru întreaga activitate depusă alături de Te Deum Laudamus, maestrul a primit din partea Patriarhului Teoctist distincţia «Crucea Patriarhală».

Peste toate, Dan Mihai Goia nu e lipsit de o ascendenţă ilustră, fiind strănepotul după mamă (Ana Aurora Cristea) al Patriarhului Miron Cristea. Amintim, de asemenea, că proiectul său de consacrare componistică e o liturghie bizantină pentru cor bărbătesc. Toate aceste lucruri ne îndreptăţesc să vedem în Dan Mihai Goia mai mult decât un nume (fie şi sonor) al artei interpretative româneşti, cât un dirijor cu vocaţie sacerdotală.

Alexandru Valentin CRĂCIUN 

Mulţumesc pe această cale maestrului Dan Mihai Goia şi Părintelui Mihai Florin Dragomir de la Biserica Sf. Elefterie Nou (membru în Corala Te Deum Laudamus) pentru amabilitatea cu care au venit în întâmpinarea cererilor mele.

Anunțuri

6 comentarii

  1. salut.ai cumva poze mai vechi ale acestui cor?ma refer la anii 1990-2000?bunicul meu a fost unul dintre fondatori(parintele arhidiacon corneliu graur)si din anumite motive pe care nu le pot expune aici nu pot sa iau pozele de la bunica mea…sau daca stii de unde pot face rost de poze cu ei din perioada mentionata…astept raspuns si raman dator.
    o zi buna si multa sanatate

    1. L-am cunoscut pe bunicul tau, Dumnezeu sa-l ierte! O voce extraordinara! Sotul meu a fost ultimul lui ucenic in materie de muzica la Biserica Amzei.

      Doamne ajuta!

      1. Si anume cine,daca nu sunt indiscret?cumva Eugen?Sa-l odihneasca Dumnezeu in pace pe bunicu,a fost un om si un bunic extraordinar!si mi l-a luat cand aveam cea mai mare nevoie de el!

  2. Buna ziua! As dori si eu ceva date de contact ale coralei Te Deum Laudamus…Am un proiect pentru copii care implica mai multe corale din Romania…Va multumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s