Sfinţii Bucureştiului: Irina, roaba Domnului

 

 „Umbli uneori pe stradă şi întâlneşti pe la colţuri cerşetori în zdrenţe, femei sărmane, sau auzi de oameni care suferă de cele mai cumplite boli, şi nu te gândeşti o clipă că poate oamenii aceştia sunt îngeri printre noi, sunt arhangheli veniţi să ne încerce sau sunt simple suflete care, atunci când îşi vor lua zborul, se vor afla mult mai aproape de lumină decât cei mai mari înţelepţi, cei mai mari sfinţi şi filantropi ai noştri” (Mircea Eliade). 

Bucureştiul e un oraş paradoxal: te poţi pierde – sau te poţi folosi – la tot pasul. Dacă însă prilejuri de „pierzanie” sunt destule (aproape că dau ele năvală peste tine!), prilejuri de sfinţenie întâlneşti mai rar. Şi totuşi… am întâlnit sfinţi în Bucureşti. Sfinţii sunt acei oameni care au o legătură firească („naturală”) cu divinul. Şi nu o arată. În această lipsă de ostentaţie stă marea lor taină: pe lângă ei poţi trece fără să-i recunoşti, şi câteodată chiar fără să-ţi dai seama că există, că sunt acolo şi că suferă. E atâta discreţie în fiinţa lor încât pot induce păreri dintre cele mai contradictorii: unii îi iau drept impostori (dar cine poate discerne, în afară de Dumnezeu, care cunoaşte inimile?), alţii drept nefericiţi ai soartei, rareori se întâmplă să îi descoperi în adevărata lor identitate.

În parabola Samariteanului Milostiv se spune că, pe lângă cel aflat în agonie („abia viu”) au trecut un preot, un samaritean şi un levit. Dintre toţi aceştia, numai samariteanul a recunoscut în acel om, chipul lui Dumnezeu. Preotul şi levitul (reprezentanţii Legii) „au venit, au văzut şi au trecut pe alături”. Dacă vi se întâmplă vreodată să treceţi podul dinspre Unirii spre Radu-Vodă, priviţi cu luare-aminte. Veţi întâlni, mereu în acelaşi loc, pe răcoare sau pe arşiţă, pe soare sau pe ger, o fiinţă ghemuită şi parcă jenată că există. Se numeşte Irina.  

Irina
Irina

Irina are 75 de ani şi e oarbă. Stă faţă în faţă cu Veşnicia. Pentru ea timpul s-a oprit în urmă cu 18 ani, când şi-a pierdut vederea. Vinovaţi, îmi spune, sunt doctorii care i-au distrus ochii: „Dacă am bani, să-i dau în judecată; dacă nu, bună ziua!” Aşa a rămas oarbă, iar nenorocirile s-au ţinut lanţ: i-au murit pe rând fiica şi soţul. De aceea a ajuns în stradă, îmi spune. Irina s-a născut şi a crescut în Bucureşti, într-un cartier „cu oameni de treabă”, lângă podul Grant. De altfel, singurele clipe de care îşi aminteşte cu plăcere sunt cele din copilărie. Pe atunci nu avea de ce se plânge: traiul era bun, oamenii cumsecade…

Dar vremurile s-au schimbat. Acum stă cu chirie la un proprietar care iubeşte băutura. Când nu are bani pentru asta, cere. Iar dacă nu primeşte, face scandal. Irina însă preferă să plătească decât să moară într-un azil. Spune că acolo i-a murit mama şi că s-a convins că nimeni nu are grijă de tine. Nu pot s-o contrazic… Ultima grijă a Irinei este ca locul de veci în care se află soţul şi fiica ei, să nu fie pierdut. Nu l-a mai plătit de 11 ani şi e tare îngrijorată. Încerc s-o consolez şi s-o asigur că mă voi interesa… Nu pare prea convinsă, dar se agaţă totuşi de gândul că nu e totul pierdut.

Irina
Irina

Viaţa Irinei e o mucenicie tăcută şi parcă fără sfârşit. Odată am văzut-o răbdând ocările unor ţigani care, după ce au umilit-o, au fugit care încotro. M-am apropiat şi am încercat s-o mângâi: era ferm convinsă că aceasta fusese ultima picătură a calvarului ei de fiecare zi. Hotărâse ca în ziua următoare să se spânzure (dar e prea naturaliter christiana ca să o fi făcut). În momente ca acestea realizezi cât de mare este răspunderea creştină: viaţa aproapelui se află cu adevărat în mâinile tale! La fel ca în parabola Samariteanului Milostiv, trecem pe lângă aceşti oameni fără să bănuim măcar ce drame sufleteşti îi mistuie. Dar poate sufletele lor se vor cere din mâinile noastre…

Altădată am zărit-o sub rafalele nemiloase ale unei ploi de vară, retrasă cu desăvârşire în sine, răbdând fără cârtire şuvoaiele mari de apă, care o împresurau din toate părţile. De atunci, trec mereu podul dinspre Unirii spre Radu-Vodă cu o strângere de inimă. Am întrebat-o odată dacă crede în Dumnezeu. Mi-a răspuns că numai Dumnezeu o ţine în viaţă, fiindcă altfel n-ar rezista aici… Şi totuşi, Irina aşteaptă moartea ca pe o eliberare. Dar oare nu aşa ar trebui să o aşteptăm cu toţii? Convinşi că dincolo este adevărata fericire şi că toate suferinţele îndurate „aici” vor fi având un rost.

Irina
Irina

Pentru Irina se roagă acei oameni care au îndrăgit-o în curăţia ei sufletească. Printre aceştia mă număr şi eu, cu speranţa că, atunci când vom trece dincolo, ne vom vedea cu adevărat şi ne vom recunoaşte. Dacă însă vi se întâmplă vreodată să treceţi podul dinspre Unirii spre Radu-Vodă, priviţi cu luare-aminte. Veţi întâlni, mereu în acelaşi loc, pe răcoare sau pe arşiţă, pe soare sau pe ger, o fiinţă ghemuită şi parcă jenată că există. Se numeşte Irina.

Alexandru Valentin CRĂCIUN

Post scriptum (2011): Irina a trecut la Domnul în luna februarie a acestui an. Bunul Dumnezeu să o odihnească în lumina Lui!

Anunțuri

6 comentarii

  1. Buna ziua,
    Nu sunt din Bucuresti insa m-a impresionat mult povestea Irinei si se pare ca si pe dvs. din moment ce ati scris despre ea. Nu vreau sa va judec dar din moment ce spuneti ca ati trecut si treceti frecvent pe langa ea de ce nu i-ati acordat macar un minim sprijin, sa o ajutati intrucatva? Sigur este melodramatic sa vorbim pe bloguri despre oameni saraci si amarati dar, dincolo de ..amorul artei, este o ipocrizie desarta sa ii „inconjuri” pe amaratii soartei cu compasiune in schimb sa nu misti un deget in sprijinul lor. Asa ca in loc de patetism mai bine ii dadeati amaratei aleia macar un banut din banii pe care ii platiti lunar pentru internet!
    Cu stima,
    Adrian

    1. Interesant sfatul tau, dar tu chiar crezi ca era cazul sa ma laud cu cat am ajutat-o, pe blog? Asta se cheama fariseism. Am o legatura veche cu Irina, si nu trebuie sa explic nimanui cum si cat o ajut. Ca d-aia sunt ortodox. Si, daca te intereseaza, nu am internet. Folosesc doar la birou! Fii mai subtil, si incearca sa citesti si printre randuri… Nu incerca sa judeci in functie de ceea ce citesti pe blog!

  2. Buna ziua!
    Felicitari pentru blog!
    Am fost in pelerinaj, la mormantul Parintelui Arsenie Boca si, extrem de impresionata, am vrut sa ma documentez si mai mult pe Internet in legatura cu viata si activitatea „Santului Ardealului”.
    Asa v-am descoperit blogul.
    Realizez o emisiune consacrata Bucurestiului, asa incat si eu as fi interesata sa preiau unele dintre informatiile prezentate de dv. Evident ca voi preciza sursa.
    Multumiri anticipate!
    Dumnezeu s-o odihneasca in pace pe roaba Sa, Irina!

  3. Am plans cand am citit. Impresionant! Si ma gandesc ca in fiecare din noi exista o Irina. Dumnezeu sa o odihneasca!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s