Pe urmele Părintelui Arsenie Boca: Drumul spre Drăgănescu, o iniţiere în sufletul românesc

Indicator Drăgănescu

Drăgănescu este o mică localitate din judeţul Giurgiu, situată între Mihăileşti şi Buturugeni (punct de reper: Barajul de pe Râul Argeş), la doar 28 kilometri distanţă de Bucureşti. Până mai deunăzi era aproape complet izolată din pricina drumului presărat la tot pasul cu imprevizibile gropi şi denivelări. Dar acum lucrurile au început să se schimbe. O fermă avicolă din apropiere a beneficiat de fonduri europene substanţiale (4.000.000 Euro), ocazie cu care s-a trecut la refacerea drumului spre Drăgănescu (denumire oficială: Drumul Judeţean 412 A). Imprevizibilul s-a produs, iar drumul pare să întreacă orice aşteptări…

Drumul refăcut

Drăgănescu însă nu e doar un punct oarecare pe o hartă a României în tranziţie. Aici a locuit şi lucrat – cu întreruperi – vreme de 20 de ani (1969-1989) marele duhovnic Arsenie Boca. O dată cu îndepărtarea sfinţiei sale de la Mănăstirea Prislop (1959), după o scurtă (dar semnificativă) contribuţie la pictura Bisericii Sf. Elefterie Nou (1959-1960) şi încă aproape un deceniu de activitate (1960-1968) la Atelierele Patriarhiei situate în incinta Bisericii Schitul Maicilor din Bucureşti, Părintele Arsenie ajunge la Drăgănescu – prin osârdia Măicuţei Zamfira, stareţa Mănăstirii Prislop (1950-1959, respectiv 1976-2005) – înscriind numele acestui loc în traiectoria destinului său. Astfel, Drăgănescu devine un popas duhovnicesc necesar pentru cine vrea să înţeleagă biografia Părintelui Arsenie Boca.

Biserica Drăgănescu

Este un paradox faptul că o personalitate uriaşă ca Părintele Arsenie a ajuns într-o localitate atât de „smerită” ca Drăgănescu. Acest lucru numai, şi ar trebui să ne dea de gândit. E ceea ce face din Drăgănescu un loc al contrastelor. Pentru cine nu a avut curiozitatea (sau privilegiul) de a ajunge la Drăgănescu, vom încerca o descriere a acestui drum-pelerinaj. Am putea spune că drumul spre Drăgănescu este o iniţiere în sufletul românesc. E vorba însă de un suflet românesc pustiit de ateismul ultimei jumătăţi de veac, şi de indiferenţa (la fel de „pustiitoare”) a ultimelor decenii…

„Autostrada Soarelui”

De la ieşirea din Mihăileşti până la Drăgănescu sunt 5 kilometri. Aceşti kilometri pot fi parcurşi în mai multe feluri. Drumul refăcut pare mai accesibil, mai îmbietor. Şi totuşi. Mai există un „drum de acces” la Drăgănescu. La el m-am referit când am folosit expresia „iniţiere în sufletul românesc”. E vorba mai degrabă despre o cărăruie (numită ironic „Autostrada Soarelui”), care merge oarecum paralel cu drumul refăcut şi totuşi la o distanţă care îngăduie deopotrivă solitudinea şi reflecţia. Cărăruia face o „buclă” prin câmp, intersectându-se cu drumul asfaltat în două puncte: la ieşirea din Mihăileşti, respectiv la intrarea în Drăgănescu. Acest itinerariu între două puncte reprezintă o „aventură” prin sufletul românesc. La fel ca în celebrul film tarkovskian Călăuza, drumul devine (de la un punct încolo) o iniţiere, o introspecţie nelipsită de ispite şi căderi…

Peisaj dezolant

Peisajul dezolant, abundă în elemente de decor bacovian. Stâlpi inutili străjuiesc drumul ca nişte cruci risipite într-un cimitir. „Vegetaţia” pe care o întâlneşti la tot pasul sunt mărăcinii. Iarba e contaminată şi ea de o uscăciune deprimantă. Vântul bate uneori cu putere, stârnind mici „furtuni de praf”. Printre păsările care zboară în jur predomină corbii. Mi s-a întâmplat chiar să simt în aer „parfum de pene arse” (Bacovia)! Un stâlp stingher proiectat pe fundalul cerului cere parcă iertare, un altul exprimă dezolare, câteva ferme dezafectate se integrează perfect în peisaj, iar strada care încheie acest traseu („Strada Abatorului”…) conduce evident către un abator de păsări! Drumul spre Drăgănescu se prezintă pelerinului ca o „pustie” în toată regula, la capătul căreia poţi ieşi purificat sau înfrânt.

Fermă abandonată

Dar, ca orice drum, şi drumul spre Drăgănescu se justifică prin însăşi „ţinta” lui. Aici se află mica Biserică Drăgănescu, ce transfigurează prin prezenţa ei întreaga atmosferă dezolantă de până acum. De fapt, imaginea bisericii constituie unicul reper luminos de-a lungul drumului. Pare, de la distanţă, o biserică a unui alt „Bucur Ciobanul”, rătăcit pe meleaguri uitate…

Biserica văzută dinspre lac

Odată ajunşi, schimbarea de peisaj e evidentă: brazii (aduşi de Părintele Arsenie tocmai de la Sinaia), frumoasa troiţă din curte, iarba neaşteptat de verde, cerul senin, aerul tare, cimitirul îngrijit de alături, curăţenia exemplară a locului, totul exprimă o bucurie şi o bună aşezare duhovnicească, de neuitat. Cine a parcurs până la capăt drumul spre Drăgănescu, va reveni cu siguranţă!

Troiţa din curtea bisericii

Abia acum am înţeles că cei 5 kilometri şi-au avut rostul lor „ascetic”, de pregătire pentru marea întâlnire cu „mica” biserică de la Drăgănescu. Nici nu se putea concepe altfel întâlnirea cu locul în care Părintele Arsenie a realizat „cu atâta dragoste şi trudă” (pisania bisericii) pictura atât de vizionară a secolului trecut.

Drumul spre Drăgănescu

Drumul spre Drăgănescu e acum liber, ceea ce implică avantaje şi riscuri. La Drăgănescu poţi ajunge ca turist (direct cu maşina pe drumul proaspăt turnat) sau ca pelerin (la ieşirea din Mihăileşti, pe cărăruia de lângă lac). Sunt 5 kilometri prin sufletul românesc. O nevoinţă necesară oricui e dornic de întâlnirea cu pictura Părintelui Arsenie Boca. Drum bun!

Anul acesta (2009) se împlinesc 20 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arsenie Boca.

Alexandru Valentin Crăciun

Mulţumesc Părintelui Lucian de la Drăgănescu pentru sugestiile oferite în realizarea acestui articol. Mulţumesc de asemenea lui Sorin Savin (revista Lumea Credinţei) pentru ajutorul şi încurajările pe care mi le-a acordat.